<
Actualitate

Proprietarii unor tipuri de trotinete și biciclete electrice vor trebui să le asigure RCA. Victimele accidentelor cu trotinete vor putea fi, astfel, despăgubite

Ministerul Finanțelor a lansat în dezbatere publică un proiect de lege care vizează modificarea și completarea Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto. Actul normativ se conformează cu o directivă UE și modifică legislația RCA.

Prin acest proiect de lege, termenul „vehicul” va fi redefinit ca:a) orice mijloc de transport pe uscat cu propulsie proprie cu o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h; sau

b) orice mijloc de transport pe uscat cu propulsie proprie cu masă proprie mai mare de 25 kg și o viteză maximă constructivă mai mare de 14 km/h;
c) orice remorcă destinată utilizării cu vehiculul menționat la lit. a) sau b), indiferent dacă este cuplată sau necuplată;
d) tramvai;Această schimbare este motivată în nota de fundamentare în felul următor: „Definiția „vehiculului” în sensul în care obligația de asigurare se raportează la anumite criterii de natură tehnică.

Ca urmare vor intra sub obligația de asigurare și vehicule ce conform legislației naționale nu sunt supuse înmatriculării/înregistrării (trotinete electrice, biciclete electrice și alte vehicule)”.

Astfel, persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării sau înregistrării în România, precum și tramvaie au obligația să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a prejudiciilor produse prin accidente de vehicule. Aici sunt incluse acum și trotinetele și bicicletele electrice care depășesc viteza de 25 km/h.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS