Senatul a adoptat, fără amendamente, OUG 95/2021 pentru aprobarea Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny” cu o valoare de 50 de miliarde de lei.
Prin intermediul acestui program, în perioada 2021 – 2028, autorităţile administraţiei publice locale pot încheia contracte de finanţare multianuală pentru a realiza lucrări pentru alimentări cu apă, canalizare, drumuri de interes local, sisteme de distribuţie a gazelor naturale.
Administrațiile locale au început să depună proiecte de investiții în cadrul acestui program.
Una dintre comunele care au depus cele mai multe proiecte a fost comuna Ploscoș, care după o primă fază de clarificări a rămas cu un proiect în picioare în valoare de 20.894.469,46 lei.
Este vorba despre proiectul de investiții: „MODERNIZARE DRUMURI SI STRAZI IN COMUNA PLOSCOS, JUD. CLUJ”