Parlamentarii propun ca pensiile speciale să fie anulate pentru persoanele condamnate definitiv pentru corupție. Un proiect în acest sens a fost înregistrat la Senat.
Inițiatorii proiectului consideră că pentru aleşii locali sau pentru parlamentari există interdicţia acordării unei pensii de serviciu în cazul în care au fost condamnaţi definitiv pentru fapte de corupţie, astfel că trebuie să se creeze o echitate între categoriile profesionale care beneficiază de pensii speciale.
„Prin această iniţiativă nu va mai exista inechitate între beneficiarii pensiilor speciale. Introducerea acestei măsuri ar reprezenta o responsabilizare în plus a celor care îşi desfăşoară activitatea în domenii remunerate din fonduri publice”, argumentează semnatarii proiectului de lege.
Printre infracțiunile de corupție care s-ar încadra în această interdicție se numără luarea şi darea de mită, traficul şi cumpărarea de influenţă, mai susțin inițiatorii, care consider că prin această măsură s-ar descuraja comiterea unor astfel de fapte de către anumite categorii profesionale.
Potrivit proiectului, nu vor beneficia de pensie de serviciu următoarele categorii profesionale, pentru care se vor modifica actele normative specifice:
• judecătorii CCR,
• membrii corpului diplomatic şi consular al României,
• personalul aeronautic civil navigant,
• membrii Curţii de Conturi,
• personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor,
• personalul de specialitate criminalistică, tehnicienii criminalişti,
• militarii,
• poliţiştii,
• funcţionarii publici cu statut special,
• funcţionarii publici parlamentari care au o condamnare definitivă pentru corupţie.
Proiectul va fi dezbătut mai întâi la Senat, Camera Deputaților fiind for decizional.