Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca (IOCN) a obținut o finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență pentru un proiect care vizează crearea, operaționalizarea și dezvoltarea Centrului Național de Competență în domeniul Cancerului (CNCC).
Partenerii IOCN în proiect sunt Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din Bucuresti, Universitatea Politehnică din București, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași și Institutul National de Cercetare-Dezvoltare “Victor Babeș”, precum și șase companii private specializate pe servicii medicale și IT: Centrul de Oncologie St. Nectarie, Kol Medical Media, Oncohelp TM, Oncomed, Netvibes și Medlife.
Coordonatorul proiectului, prof. univ. dr. Patriciu Achimaș-Cadariu, deputat, medic primar, Ginecologie și Chirurgie Oncologică în cadrul IOCN, a afirmat că Centrul are ca obiectiv dezvoltarea și aplicarea abordărilor de ultimă generație pentru îmbunătățirea managementului pacienților cu cancer – screening, diagnostic, prognostic, tratament și servicii de îngrijire paliativă în conformitate cu ghidurile europene.
Vor fi dezvoltate programe integrate bazate pe progresele recente în medicina personalizată, telemedicină, caracterizarea tumorii moleculare, sisteme de imagistică și inteligență artificială prin cercetare integrativă.
De asemenea, proiectul își propune dezvoltarea și implementarea conceptului de Tumor Board Molecular și de medicină personalizată în procesul de îngrijire a pacienților oncologici, integrând date multi-omice. Se urmărește totodată dezvoltarea resurselor umane și transferul de know-how către alte grupuri de cercetare implicate în cercetarea cancerului în rețeaua CNCC și dincolo de aceasta.
„În primul rând, luptăm pentru binele pacientului și concepem un model sănătos pe care dorim să îl diseminăm la nivel național pornind de la cele cinci direcții de cercetare care urmăresc pilonii Planului Național de Combatere a Cancerului – partea de depistare precoce, profilaxie, diagnostic, tratament și paliație și, sigur, registrele de cancer fără de care nu putem să vorbim despre rezultate în Oncologie.
Arătăm faptul că putem conclucrainstuții publice mari, entități academice importante, cu mediul privat, pentru că nu suntem în opoziție, așa este scris și proiectul.
Ideea este tocmai de a putea disemina knowhow, astfel încât pacienții noștri, oriunde s-ar adresa, să primească aceeași calitate a îngrijirii”, a explicat prof. univ. dr. Patriciu Achimaș-Cadariu.
Valoarea proiectului depus pe Componenta 9 din PNRR – Suport pentru Sectorul privat, Cercetare, Dezvoltare și Inovare este de 27.993.818 lei iar durata de implementare de 36 luni.
Birou Parlamentar
Patriciu Achimaș-Cadariu