La data de 24 august a.c., în jurul orei 20.45, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Turda, au interceptat un autoturism pe strada Libertății, condus de un bărbat de 29 de ani, din același municipiu, aflat sub influența substanțelor psihoactive.
Acesta a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanțelor în organism.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.