<
Actualitate

Principalul obiectiv al forțelor de ordine a fost prevenirea incidentelor și verificarea condițiilor de siguranță

Măsurile proactive și dispozitivul preventiv, integrat de ordine publică din zona festivalului au urmărit verificarea respectării regulilor de comportament, realizarea în siguranță a accesului, precum și gestionarea rapidă a oricăror evenimente.

Astfel, obiectivul de prevenire a fost atins și nu au fost înregistrate incidente de ordine publică.

Specialiștii din cadrul Agenției Naționale Antidrog au realizat o serie de activități cu caracter preventiv, atât premergător începerii festivalului, cât și pe perioada de desfășurare a evenimentului, în urma cărora aproximativ 1523 de persoane interesate au fost informate și consiliate cu privire la efectele și riscurile asociate consumului de substanțe interzise, reducerea consecințelor negative asociate consumului, precum și modalitatea prin care pot cere sprijin în caz de urgență. De asemenea, au fost instruiți 1125 voluntari acreditați Untold și 40 supervizori ai firmei de pază.

Reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Cluj-Napoca, au contribuit prin mesajele dedicate, informând tinerii cu privire la fenomenul traficului de persoane și cele mai utilizate metode de recrutare a victimelor, oferind sfaturi pentru evitarea situațiilor periculoase și materiale preventive unui număr de 167 persoane.

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au acționat proactiv, concentrându-și eforturile pe

identificarea persoanelor care desfășoară activități ilegale, inclusiv persoane care consumă sau încearcă să vândă substanțe interzise.

Astfel, jandarmii, polițiștii și pompierii clujeni au aplicat 179 sancțiuni contravenționale (69 de amenzi în valoare totală de 98.775 lei și 110 de avertismente scrise), din care menționăm:

– 46 de sancțiuni la regimul rutier, (25 avertismente scrise și 21 amenzi în valoare totală de 13.775 lei);

– 95 de sancțiuni pentru nerespectarea normelor de prevenire și stingere a incendiilor (78 avertismente și 17 amenzi în valoare totală de 14.500 de lei), cu mențiunea că, inspectorii de prevenire din cadrul I.S.U. Cluj, au făcut verificări în urma situației constatate în noaptea de 4 spre 5 august la Cluj Arena și au aplicat o amendă de 2.500 de lei pentru blocarea căilor de evacuare, acesta reprezentând cuantumul maxim;

– 3 sancțiuni privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, constând în 3 avertismente scrise;

– 22 sancțiuni pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice (3 avertismente scrise și 19 amenzi în valoare totală de 12.800 lei);

-1 sancțiune pentru apelarea nejustificată a organelor specializate de ordine publică prin SNUAU 112 constând în amendă în valoare de 1.000 lei;

– 5 sancțiuni privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, constând în 1 avertisment scris și 4 amenzi în valoare totală de 23.000 de lei;

– 1 sancțiune constând în amendă în valoare totală de 3.000 lei, pentru încălcarea prevederilor legale cu privire la activitățile de transport alternativ cu autoturism și conducător auto;

– 1 sancțiune privind regimul materiilor explozive, constând în amendă în valoare de 6.000 lei.

– 3 sancțiuni privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanei, constând în 3 amenzi în valoare totală de 4.700 lei;

– 2 sancțiuni pentru încălcarea normelor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, constând în 2 amenzi în valoare totală de 20.000 lei.

În ceea ce privește prevenirea și combaterea consumului ilicit de droguri, prin măsurile active de verificare, au fost oprite din a participa la festival 48 de persoane, depistate având asupra lor substanțe interzise la deținere.

Acțiunile de prevenire și combatere nu au avut loc doar în zona de desfășurare, atenția forțelor de ordine fiind concentrată și pe parcările, restaurantele și barurile, respectiv străzile și zonele adiacente locației de desfășurare a festivalului.

Structurile Ministerului Afacerilor Interne acționează proactiv, desfășurând activități pe mai multe paliere, la nivel național, inclusiv în aeroport, gări și autogări care au legături directe cu municipiul Cluj – Napoca.

O atenție deosebită a fost acordată asigurării primului-ajutor. Astfel, echipajele implicate în acordarea asistenței medicale de urgență și de prim-ajutor din cadrul I.S.U. Cluj au acordat sprijin participanților, în următoarele situații:

– 61 de traumatisme diverse (excoriații, contuzii etc.);

– alte 319 cazuri cu afecțiuni medicale diverse (lipotimie, stări febrile, cefalee, cădere de la același nivel, hipertensiune arterială etc.);

– 10 persoane au necesitat investigații medicale suplimentare și au fost transportate la spital.

Mulțumim participanților care au ales să se bucure de muzică și atmosferă într-un mod responsabil.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS