Doamna primar, Elena Daniela Mănăilă, a participat – în acest sfârșit de săptămână – la o sesiune de schimburi de experiență, în județul Maramureș.
Interacțiuni cu primari de comune, dar și cu ansambluri culturale sau participări la evenimente de înaltă ținută culturală.
Unul dintre aceste evenimente a fost Festivalul de Folclor „Florile Someșului”, care a atras atenția audienței, atât prin multitudinea de motive folclorice prezentate, cât și prin prestația artiștilor.
Doamna primar, Elena Daniela Mănăilă, a pus bazele participării, în anul 2024, a Ansamblului Folcloric „Izvorașul Turenilor” la evenimentul organizat de Primăria și Consiliul Local Mireșul Mare, Consiliul Județean Maramureș și Asociația Cultural-Artistică „Copiii Centenarului”.
Biroul de Presă al Comunei Tureni.