ANUNȚ PRIVIND ELIBERAREA ACTELOR DE IDENTITATE
O echipă de funcționari ai Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Cluj, instituție publică de interes județean aflată sub autoritatea Consiliului Județean, se va deplasa JOI, 05 OCTOMBRIE 2023, începând cu ora 09:30 în localitatea TRITENII DE JOS cu stația mobilă, în vederea preluării documentelor pentru întocmirea cărților de identitate.
În acest context, cetățenii de pe raza comunei Tritenii de Jos care au cărțile de identitate expirate sau care urmează să expire în următoarele 180 de zile, tinerii care împlinesc vârsta de 14 ani, precum și persoanele aflate în alte situații care impun eliberarea unui nou act de identitate și cei care solicită viză de reședință sunt invitați să se prezinte cu toate documentele necesare eliberării cărții de identitate la Căminul Cultural din localitatea Tritenii de Jos.
Documente necesare:
– actul de identitate;
– certificatul de naștere (original);
– certificatul de căsătorie (original);
– certificatul/hotârârea judecătorească de divorț definitivă;
– certificatele de naștere ale copiilor cu vârsta mai mică de 14 ani, care își schimbă domiciliul împreună cu solicitantul actului de identitate;
– documentul care să facă dovada adresei de domiciliu sau dovada adresei de reședință (adeverință Registrul Agricol);
– 7 lei contravaloarea cărții de identitate.
Pentru informații suplimentare vă rugăm să vă adresați Primăriei Comunei Tritenii de Jos, Compartiment Stare Civilă – tel.0264285998.
PRIMAR,
ALEXANDRU -IOSIF DAN