<
Actualitate

Primăria Florești va amenaja prima Bibliotecă și Centru Multimedia în zona Cetatea Fetei

Primarul Bogdan Pivariu anunță că în bugetul comunei Florești pe anul 2021 s-au prevăzut sumele necesare pentru amenajarea primei biblioteci din localitate, în spațiul deținut de administrația publică locală în zona Cetatea Fetei.

În cel mai scurt timp vor fi demarate procedurile pentru contractarea lucrărilor de amenajare a spațiului din Cetatea Fetei nr. 12, iar proiectul prevede deschiderea unei biblioteci pentru copii și Centru Multimedia.

”Una dintre cele mai mari provocări la care ne-a supus această perioadă de pandemie a fost să ne păstrăm puterea și echilibrul emoțional și să ne concentrăm pe menținerea în limite de normalitate a nevoii de educare a copiilor noștri. Luna aprilie este luna de sărbătorire a cărții, dar cred că lectura ar trebui să se afle printre preocupările noastre de fiecare zi. Proiectul pe care vrem să îl aducem floreștenilor va include pe lângă sală de lectură și centru multimedia, spații de expoziții sau ateliere de creație pentru copii și vrem să devină funcțional înainte de începerea noului an școlar”, a declarat Primarul Bogdan Pivariu.

Primăria Florești, 23.04.2021

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS