<
Actualitate

Primăria Florești achiziționează 400 de tablete pentru elevi. Bogdan Pivariu: „Aceasta este doar prima etapă”

Edilul celei mai mari comune din România, tânărul Bogdan Pivariu, a demarat procedura de achiziționare a 400 de tablete care vor ajunge la copiii floreștenilor, cei care în acest moment nu au deloc posibilitatea de accesare a cursurilor online.

De asemenea, Bogdan Pivariu spune că aceasta este doar prima etapă pentru că a început demersurile de achiziționare, prin fonduri europene, tablete pentru toți elevii din Florești. „Întreaga Românie și în același timp comunitatea noastră locală, trec prin momente cu care încă ne obișnuim cu greu.

Una dintre problemele importante pe care le întâmpinăm este faptul că există mulți copilași, care din păcate, nu au acces la actul educațional, transferat deja de o bună bucată de vreme în sistem online.

Vom achiziționa aproape 400 de tablete care să ajungă la copiii noștri, care în acest moment nu au deloc acces la cursurile online. Aceasta este doar prima etapă. Am început demersurile pentru a achiziționa din fonduri europene tablete pentru toți școlarii floreșteni. Cu grijă, ne Construim Viitorul!”, a declarat Bogdan Pivariu, primarul comunei Florești.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS