Am avut curajul să ieșim din zona de confort, să luăm decizii care, la început, păreau nepopulare, dar care acum aduc eleganță și siguranță pentru voi!
V-am obișnuit deja cu transformările spectaculoase: Plopilor, Gheorghe Barițiu, Aviatorilor, Mureșului – toate au devenit parcări moderne! Acum, e rândul zonei Griviței!
Echipele de la SC Domeniul Public Câmpia Turzii SA lucrează intens la:
✅ Fundația parcării
✅ Bordurarea căilor pietonale
✅ Crearea unor alei moderne și zone verzi
Stratul vechi de beton a fost înlăturat, iar în locul lui vom edifica o parcare modernă, exact cum merită comunitatea noastră!
Anul trecut am construit 3 zone de parcări pe strada Mureșului, iar feedback-ul vostru a fost extraordinar! Acum, ne asigurăm că la redeschiderea stațiilor de asfalt, vom turna straturile de binder și uzură, pentru ca noile parcări să fie gata cât mai repede!
Când va fi gata, noua zonă va aduce beneficiarilor un număr de locuri de parcare net superior celui al garajelor demolate. De asemenea, vom avea canalizare a apei pluviale, iluminare modernă – pe LED și, în general, un aspect urbanistic – edilitar specific unui oraș european, modern, care-și respectă contribuabilii.
Direcția Relații cu Comunitatea.
