Odată cu praznicul Sfântului Prooroc Ilie, ocrotitorul spiritual al piloților, sărbătorim atât Ziua Aviației Române, cât și Ziua Forțelor Aeriene. Ca partener al Bazei 71 Aeriene „General Emanoil Ionescu” și a Unității Speciale de Aviație din cadrul ISU Cluj, transmit felicitările și recunoștința noastră față de toți aceia care, prin capacitățile lor, contribuie la siguranța Municipiului Câmpia Turzii.
Aviația Română, prin istoria sa plină de momente remarcabile și sacrificii, a demonstrat că este un simbol al libertății, al curajului și al dorinței de a proteja și apăra valorile noastre fundamentale.
Forțele Aeriene Române, cu profesionalismul și dăruirea lor, sunt un pilon esențial în apărarea și securitatea țării noastre. Eforturile lor constante și devotamentul față de serviciul lor nobil ne inspiră și ne determină să fim mândri că suntem parte dintr-o națiune puternică și unită.
În această zi specială, le mulțumim, cu sinceritate, tuturor aviatorilor civili și militari, personalului navigant și maiștrilor militari! La Mulți Ani!
Dorin Nicolae LOJIGAN,
Primarul Municipiului Câmpia Turzii