Primăria Câmpia Turzii atentă la nevoile copiilor. Au apărut terenurile de tenis cu piciorul, în Berc
Dorin Lojigan a întreprins un demers inedit. Acesta a organizat marți, 11 iulie o întâlnire cu tinerii din oraș pentru a le asculta dorințele și ideile. Întâlnirea a avut loc la SkatePark-ul Complexului Polisportiv AlfaGen Park, iar tinerii au răspuns prezent la invitația primarului.
Ideile tinerilor au fost ascultate dar și puse în practică, astfel în aceste zile reprezetanții autorităților locale au acționat iar terenul de bitum din Berc a fost „îmbogățit” cu un teren de tenis cu piciorul, care va avea și un fileu și două terenuri de „biscuite”.
Primarul municipiului Câmpia Turzii, Dorin Nicolae LOJIGAN, încurajează tinerii să participe la astfel de activități și să își facă vocile auzite.
„Prin dialog și colaborare, putem construi împreună un oraș mai bun și mai inclusiv”, declară Dorin Lojigan.