Prins de fiorul dulce al poeziei, sigur, prin multe-multe lecturi, tânărul (așa pare) Dan Florea a încercat el însuși actul creației dând la lumină primul său volum de versuri ce poartă un titlu atât de sugestiv, Crâmpeie de cristal, tipărit în 2016 prin Editura Colorama, volum de debut, lansat cu cinste și cu succes în Sala mare a Primăriei Turda prin grija Societății Culturale Rei Culturale.
Fautores patronată și condusă de profesorul, mare sufletist, Dănuț Zăhan. Prezent și eu la acea lansare, și nu am uitat, iată, după trei ani, am fost pătruns de emoția estetică a poeziei lui Dan Florea mai ales prin lectura atât de expresivă și de nuanțată a actriței Mihaela Deceanu și a soțului ei, consacratul om de teatru, Virgil Deceanu. A fost o demonstrație de cum se citește o poezie pentru a intra în miezul ei, pentru a-i pătrunde mesajul.
Convins că poate, că are har, tânărul creator de poezie Dan Florea, căruia încă nu-i spunem poet, lăsând pentru mai târziu această aureolă pentru care încă mai are mult de transpirat, deci prins de această pasiune, continuă să scrie poezie și ne aduce azi un nou volum Furtuni de rouă, tipărit prin Editura Ecou Transilvan în 2018.
Ca orice creator de artă se întreabă ce părere or fi având cititorii și criticii literari despre creația sa și așa, și-a făcut curaj să participe cu un eșantion din poeziile sale la Festivalul Național de Poezie Octavian Goga de la Ciucea. Rezultatul a fost cum nu se poate mai bun, primește un premiu acordat de un juriu de mare prestanță.
Tot elogios s-a vorbit, și de persoane competente în tainele poeziei, cu prilejul lansării acestui nou volum la Cluj-Napoca în cadrul Bibliotecii Județene „Octavian Goga” în toamna anului trecut în cadrul Centenarului Marii Uniri, ROMÂNIA 100.
Dan Florea scrie o poezie de factură modernă fără a depăși anumite limite ale decenței, fără absurdități, ermetice și enervante pentru cititor. Meditativ, nu exprimă totul, doar sugerează anumite stări și trăiri din care îl cunoaștem pe însuși autor, poezia sa fiind o organizare nemijlocită a impulsurilor sale interioare dar în același timp, prin generalizare, sunt sentimente general umane. Întâlnim abordate teme majore, existențiale, precum divinitatea, moartea, iubirea, timpul, nemărginirea spațiului cosmic.
Energia lăuntrică a poetului este exteriorizată printr-o broderie de cuvinte cu o sonoritate armonioasă dând la lumină imagini dintre cele mai plăcute și surprinzătoare. Iată câteva exemple: „împingeam pe boltă / cu privirea / norii.” (p.102) ; „am văzut piscul nopții / înfipt în semilună” (p. 103); „mă agăț legănându-mă / de privirea ta /ca de balustrada ușilor batante / privind pe vizor / dansul sufletului tău/.” (p. 47) ; „șoaptele cele dulci / culese din broboane de culoare.” etc. etc.
Adesea inspirația lirică se asociază cu cea epică astfel încât cugetarea filozofică este expusă în cadrul unei narațiuni, nu atât explicite cât sugerate. „Auzi-mă azi cum toaca mă bate / cu glasu-i de lemn în mine scriind / minunea naturii ce lung mă străbate / în piept, peste suflet, ca unda lucind // Un dangăt de clopot de ceafă mă ține. / Cu glasu-i lugubru îmi sapă un vad / adânc străbătând peste straturi ruine / izbindu-mă-n poarta încinsă de iad.” și ultima strofă: „În mine chemarea își poartă vlăstarii. / Cu gândul prin lume semințe plantez, / alerg când urgia și-asmuță ogarii / și liber de mine în noapte dansez.” (p. 61, Dans liber)
În volumul de față, „Furtuni de rouă” mărturisesc că am întâlnit și poezii prea ermetice cu asocieri nefirești de cuvinte sau chiar de idei al căror sens nu-l pot pătrunde. Îmi vine să cred că sunt „necuvintele” lui Nichita Stănescu adică cuvintele golite de orice sens, acelea prin care ia naștere „poezia totală”, acel șir de cuvinte așternute pe pagină, oricum dar nu în proză, text care nu se supune niciunei norme de constrângere, nici măcar gramaticale, unde totul se zice că ar fi poezie. Necuvintele sunt un experiment al poetului care a fost lăudat mai mult pentru îndrăzneală, pentru afrontul la adresa poeziei tradiționale decât pentru calitatea și trăinicia acestor creații, jocuri de cuvinte precum ”Foaie verde de albastru / Mă doare un cal măiastru.” Toți criticii literari, pentru a scoate în evidență măiestria artistică a poetului, exemplifică cu citate de versuri complet inteligibile precum: „Spune-mi, dacă te-aș prinde-ntr-o zi / și ți-aș săruta talpa piciorului, / nu-i așa că ai șchiopăta puțin, după aceea / de teamă să nu-mi strivești sărutul?” (O viziune a sentimentelor).
Și la Lucian Blaga frumusețea poeziei constă în enunțuri logice: „ Frumoaso, / ți-s ochii așa de negri încât seara / când stau culcat cu capu-n poala ta / îmi pare / că ochii tăi adânci sunt izvorul / din care tainic curge noaptea peste văi / și peste munți și peste șesuri, / acoperind pământul / c-o mare de-ntuneric. / Așa-s de negri ochii tăi / lumina mea.” ( Izvorul nopții).
Poeziile acestea de factură modernă cu imagini frumoase și cu asocieri surprinzătoare de cuvinte au și ele frumusețea lor, sunt ca niște jucăușe baloane de săpun cu reflexe de culoare care pentru moment plac ochiului că plutesc în dezordine și chiar rețin atenția dar, după ce se sparg, fiind fără conținut, nu rămâne nimic din ele…
Volumul de față „Furtuni de rouă” se bucură de o prefață elogioasă semnată de profesoara Antonia Bodea din Cluj-Napoca. În primul paragraf explică semnificația titlului: „Titlul însuși sugerează discret disponibilitatea poetului spre revelarea structurii absolut contradictorii a condiției umane.”
Pe cuprinsul întregului volum, pe multe pagini întâlnim decorațiuni grafice dintre cele mai fistichii, „mâzgălituri” în limbajul școlarilor, foarte provocatoare prin originalitate, linii sau cuvinte risipite pe spațiile libere ale unor file, precum cea de pe coperta alăturată. Autoarea Emi Ciorea din Câmpia Turzii studentă la Universitatea de Artă și Desing, secția grafică se explică: „Universul meu este unul nonconformist, atipic, iar prin ilustrațiile pe care le fac încerc să ofer înțelegerea subiectivă a imaginilor, independente de artist.” E clar! Chiar dincolo de clar.
Dan Florea a avut cinstea de a i se lansa volumul de poezii, „în memoria tatălui său Gelu Florea” în cadrul actelor de cultură prilejuite de Festivalul Internațional de Teatru de la Turda. Evenimentul a avut loc în Casa Rațiu „La Papion” în sala mare de conferințe, sâmbăta 6 iulie 2019, de la ora 11 în prezența unui public elevat, consumator de poezie și teatru. Opinii personale dar favorabile despre poeziile lui Dan Florea au mai prezentat profesorul, fostul director al Teatrului, Virgil Deceanu, care a condus activitatea, actrița Mihaela Deceanu și alți câțiva din cei prezenți. Prof. Ovidiu Nistea, cu păreri aparte, ca de fiecare dată, a spus că poezia e poezie și atât, ea nu se discută și nu se poate analiza; cum o primești așa o servești. No comment.
În concluzie îl felicităm pe Dan Florea pentru ce a realizat până în prezent, un exercițiu benefic și necesar pe drumul poeziei dar îi recomandăm, sigur e doar o opinie personală, să nu se îndrepte spre „necuvinte” ci, pentru o poezie valoroasă și trainică (ce e valoros e și trainic) să recurgă la poeme închegate logic. Repet e doar o preferință subiectivă, absolut personală.
P.S. Când particip la anumite activități plăcute, trăiesc sentimentul de regret că astfel de fapte sunt cunoscute de prea puține persoane, de aceea, pentru cei interesați, am scris rândurile și gândurile de mai sus…
Ioan BEMBEA
Articole similare
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
