Preşedintele Parlamentului Ungariei, László Kövér, a fost la Turda pentru a comemora 457 ani de la Dieta Transilvaniei, luni, 13 ianuarie 2025. Biserica Unitariană din TURDA a găzduit o slujbă solemnă pentru a comemora hotărârea adoptată în anul 1568 de Dieta Transilvaniei (Edictul de la Turda).
Edictul de la Turda a fost emis în 1568 de Dieta Transilvaniei întrunită la Turda, decret prin care a fost proclamată libertatea conștiinței și a toleranței religioase pentru toți locuitorii Transilvaniei. Edictul de la Turda a fost promulgat de Ioan Sigismund Zápolya, principele Transilvaniei și este primul edict de acest fel din istoria Europei moderne. Edictul a fost emis pentru a nu se ajunge la luptele religioase sângeroase izbucnite între catolici și protestanți în Europa Occidentală, în urma declanșării procesului de reformă protestantă a călugărului Martin Luther din 1517.
Conform edictului, nici o persoană nu putea să fie dezavantajată din cauza confesiunii sale și nimănui nu i se putea impune o credință sau alta, deoarece credința provine de la Dumnezeu.
„Dacă oamenii creştini din Europa îşi părăsesc poziţiile, atât bisericile creştine europene, cât şi statele naţionale democratice europene vor cădea, iar libertatea religioasă creştină şi democraţia politică europeană vor fi pierdute”, a declarat, László Kövér, în cadrul ceremoniei dedicată Zilei Libertăţii Religioase.
László Kövér a descris drept o onoare faptul că poate vorbi în numele Parlamentului Ungariei la Turda. Acesta a amintit că, în urmă cu 457 de ani, Dieta Transilvaniei „a formulat şi a legiferat un nou ideal al libertăţii, deschizând un capitol important în istoria culturală creştină a Europei”.
În cadrul slujbei solemne de la Biserica Unitariană din Turda, pastorul gazdă, István Lajos Józsa, a rostit o rugăciune, iar Sándor Kovács, rectorul Institutului Teologic Protestant din Cluj Napoca, a ţinut predica. Acesta a subliniat că, în anul 1568, la Turda, nu a fost consacrat individul, ci dreptul comunităţii de a asculta liber cuvântul lui Dumnezeu. Acesta a evidenţiat că moştenirea Turdei ne învaţă că toleranţa nu este o renunţare la credinţă, ci o mărturisire a acesteia.
După slujbă, participanţii s-au deplasat la Monumentul Libertăţii Religioase, unde Emőd Farkas, prim curator al Bisericii Unitariene Maghiare, a vorbit despre simbolistica monumentului, urmat de depunerea coroanelor de flori.
