Primarul comunei Ceanu Mare, Virgil Păcurar, lansează un apel umanitar către toți cetățenii comunei noastre, care pot dona sânge, să se mobilizeze pentru preotul turdean, Vasile Știopei.
„Dragii mei, fiecare dintre noi putem ajunge în situația de a atârna de un fir de ață și de a avea nevoie disperată de transfuzii sangvine care să ne țină vii.
Preotul turdean, Vasile Știopei, este un înger pentru copii și pentru persoanele vârstnice de care a avut și are nevoie, tocmai din acest motiv trebuie să-l ajutăm!
Fac apel la toți dintre dumneavoastră care pot să doneze sânge pentru părinte… SĂ O FACĂ! Nu șovăiți și nu ezitați pentru că fiecare secundă pierdută poate înseamna să-l pierdem pe părinte.”, declară 𝐕𝐢𝐫𝐠𝐢𝐥 𝐏ă𝐜𝐮𝐫𝐚𝐫, edilul comunei noastre.
Primăria Comunei Ceanu Mare va pune la dispoziția celor doritori două microbuze care să-i transporte la Centrul Regional de Transfuzii Sangvine Cluj.
Înscrierile pentru persoanele care vor să doneze pentru Vasile Știopei se fac la telefon: 0735853215, la asistent social, Cuc Adriana, până miercuri, 13 octombrie 2021.