<
Actualitate

Premierul Florin Cîţu: În jumătate din primării veniturile totale sunt mai mici decât costurile cu salariile

Premierul Florin Cîţu a pledat, luni, în debutul Adunării Generale a Asociaţiei Municipiilor din România, pentru o reformă a cheltuielilor la nivelul unităţilor administrativ teritoriale, menţionând că în jumătate din cazuri veniturile proprii sau chiar veniturile totale sunt mai mici decât costurile cu salariile.

„Astăzi, în România, sunt jumătate dintre unităţile administrativ-teritoriale unde veniturile proprii sau chiar veniturile totale sunt mai mici decât costurile cu salariile, de exemplu. Acesta nu este un model sustenabil şi trebuie să vedem cum găsim o soluţie aici. În acelaşi timp, rata de colectare, în foarte multe din UAT-uri, nu este unde ar trebui să fie şi aici putem să discutăm de ce unele dintre UAT-uri preferă să nu fie în ghişeul.ro sau alte sisteme care ar ajuta la colectare. (…) Am două lucruri pe care vreau să le discutăm – pentru că le-am discutat şi înainte. E vorba de o reformă a cheltuielilor – să ne uităm puţin la cheltuieli – şi bineînţeles la gradul de colectare”, a spus premierul.

El a anunţat, de asemenea, că doreşte ca în cadrul adunării generale a AMR să fie dezbătut şi modul de alocare a fondurilor din PNRR destinate strict unităţilor administrativ teritoriale.

Ministrul Cseke a precizat că „cifrele oficiale sunt amețitoare” și doar 39 de unități administrativ teritoriale își acoperă cheltuielile din impozitele și taxele locale. El a precizat că datele se referă de încasările primăriilor, fără banii de la Guvern din cotele defalcate și pentru echilibrare bugetară.

„Am văzut în spațiul public folosit acest argument al minusului în ceea ce privește veniturile unei autorități locale față de cheltuieli. Am făcut această analiză pe mai multe simulări. În cazul în care ne uităm la venituri provenite numai din impozite și taxe locale versus cheltuieli de funcționare a autorității locale cu bunuri și servicii, să știți că dacă am folosi numai acest criteriu și am face din pix o reorganizare administrativ-teritorial ne-am trezi în loc de peste 3.000 de unități administrativ teritoriale cu 39. Acest argument nu e unul eficient. Criteriile care trebuie luate în vedere sunt mai mari, că ne ies niște cifre amețitoare. Am rămâne cu un Consiliu Județean, două municipii, patru orașe și 32 de comune în toată România. Îndemn să avem mai multe criterii”, a spus ministrul Dezvoltării după întâlnirea cu primarii de municipii, potrivit europaliberă.org.

Ministrul a precizat că datele oficiale reflectă această stare de fapt a administrației locale din România.

Care este situația la Turda și Câmpia Turzii

În luna aprilie, consilierii turdeni au aprobat bugetul localității, pentru anul 2021, care conform anexei 1 total venituri sunt în sumă de 324.003.000 lei, din care la capitolul cheltuieli cu salariile suma este de 32.416.00 lei. 

În schimb, totalul investițiilor propuse pentru anul 2021  este de 250.918.253 lei, din care:

  • 28.970.340 lei sunt de la bugetul local
  • 736.000 lei sunt venituri proprii și subvenții
  • 4.807.811 sunt din credit
  • 216.404.102 lei sunt din fonduri europene

Pe obiective de investiții și proiecte finanțate, în același document sunt prevăzute următoarele:

Autorități publice:

  • ADEPT – administrație digitală eficientă pentru cetățenii din Turda – 1.961.580 lei (fonduri europene)
  • eTURDA – debirocratizare prin digitalizare în administrația locală  – 1.662.912 lei (fonduri europene)

Învățământ:

  • Reabilitarea, extinderea și dotarea Grădiniței Sfânta Maria-Creșa nr.5 – 4.490.000 lei (fonduri europene)
  • Dobândirea de competențe necesare unui loc de muncă prin practică națională și transnațională la Colegiul ”Emil Negruțiu” – 581.000 lei (fonduri europene)
  • Reabilitarea și dotarea creșei ”Poiana cu castani” – 600.000 lei (fonduri europene)
  • Performanță energetică și confort interior pentru trei clădiri publice (Colegiul ”Emil Negruțiu”, Liceul ”Liviu Rebreanu”, Colegiul tehnic Turda) – 99.560 lei (fonduri europene)
  • Turda-Dezvoltare comunitară și promovarea incluziunii sociale active – 1.358.000 lei (fonduri europene)
  • CEPS Turda-Calitate, Egalitate și Prietenie în școlile din Turda – 2.127.000 lei (fonduri europene)
  • Reabilitarea, extinderea și dotarea grădiniței cu program prelungit ”Prichindelul isteț” și a CReșei nr.4 – 5.960.000 lei (fonduri europene)

Cultură, recreere și religie:

  • Restaurarea, punerea în valoare și introducere în circuit turistic Castrul Legiunii V Macedonica – 10.729.468 lei (fonduri europene)
  • Regenerarea zonei Obelisc Mihai Viteazu prin crearea unui nou parc în municipiul Turda – 4.000.000 lei (fonduri europene)
  • Reabilitarea, modernizarea și dotarea Teatrului Național ”Aureliu Manea” – 4.903.000 lei (fonduri europene)
  • Restaurarea, modernizarea și reabilitarea fostei Judecătorii și redestinarea ei ca Centru de cultură, artă și ytradiții – 3.923.000 lei (fonduri europene)
  • Amenajare zonă de agrement și construire centru multifuncțional – 3.932.000 lei (fonduri europene)
  • Sală de sport competițională de nivel internațional – 100.000 lei (buget local, investiția fiind prin CNI)

Asigurări și Asistență Socială:

  •  Turda-Dezvoltare comunitară și promovarea incluziunii sociale active – 3.333.000 lei (fonduri europene)

Locuințe, servicii și dezvoltare publică:

  • Construire ansamblu locuințe sociale 72 apart., Intrarea Negru Vodă – 800.000 lei (finanțare prin MDLPA)
  • Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe, Piața Republicii nr. 43 și str. Libertății nr. 2 – 1.920.344 lei (fonduri europene)

Protecția mediului:

  • Reparații capitale și reabilitări rețele apă și canalizare – 1.000.000 lei (bugetul local)
  • Proiect ”Reabilitarea sitului poluat istoric UCT Poștarât” – 59.858.820 lei (fonduri europene)
  • Contribuție Proiect regional de dezvoltare infrastructură- apă-canal – 100.000 lei (buget local, investiția este din bani europeni prin CAA)

Transporturi:

  • Reabilitare și modernizare străzi, investiții în continuare – 4.807.811 lei (credit intern)
  • Reabilitare și modernizare străzi, cartier Industrial LOT 2 – 7.052.061 lei (buget local, finanțare prin PNDL)
  • Reabilitare și modernizare străzi, cartier Industrial LOT 3 – 11.694.879 lei (buget local, finanțare prin PNDL)
  • Revitalizare spațiu pietonal în centrul istoric, construire autobază și amenajare parcare tip park&ride – 22.640.000 lei (fonduri europene)
  • Reabilitare și modernizare străzi – 1.500.000 lei (buget local)
  • Modernizarea coridorului de mobilitate urbană integrată în zona Est – 19.700.000 lei (fonduri europene)
  • Modernizarea coridorului de mobilitate urbană integrată în zona Indutrială – 12.969.692 lei (fonduri europene)
  • Modernizarea coridorului de mobilitate urbană integrată în zona Vest – 19.869.179 lei (fonduri europene)
  • Modernizarea coridorului de mobilitate urbană integrată în zona Centrală – 17.516.895 lei (din care 560.000 buget local, iar ceilalți fonduri europene)
  • Reabilitare și modernizare infrastructură rutieră și utilități în corpul drumului Băile Turda – 14.477.757 lei (din care 1.500.000 lei de la buget local, iar ceilalți din fonduri europene)
  • Treceri la nivel cale ferată 22 decembrie 1989, proiectare și execuție – 350.000 lei (buget local)
  • Sistem de monitorizare trafic rutier și zone de interes public – 50.000 lei (buget local)

La Câmpia Turzii total bugetul local la sectiunea venituri este în sumă de 135.901.106 lei  din care 17.149.000 lei reprezintă cheltuielile de personal, iar 70% reprezintă cheltuieli de dezvoltare:

• Modernizarea străzilor Ionel Floaşiu, N.Titulescu-tronson II, Zaharia Stancu-tronson II, Tudor Arghezi-tronson I, Nichita Stănescu – suma de 1.614.394 lei

• Etajare imobil Grădiniţa Pinocchio în vederea înfiinţării unei creşe, str. Retezatului, nr. 8, Municipiul Câmpia Turzii, jud. Cluj – suma de 1.735.821 lei

Obiective de investiții finanțate prin Fondul European de Dezvoltare Regională și Fondul Social European, reprezentând un total de 57.697.641 lei estimat pentru anul 2021:

♦ Îmbunătăţirea eficienţei energetice a unor clădiri din incinta Liceului Teoretic Pavel Dan din municipiul Câmpia Turzii;

♦ Reabilitarea şi modernizarea Colegiului Tehnic Victor Ungureanu din municipiul Câmpia Turzii, judeţul Cluj;

♦ Infrastructura de transport public şi măsuri de mobilitate alternativă în municipiul Câmpia Turzii;

♦ Construire grădiniţă în Municipiul Câmpia Turzii;

♦ Construire Centru Social de Zi, Patinoar şi Skate Park în Municipiul Câmpia Turzii;

♦ Amenajare zonă cultural recreativă „Trei Lacuri ” din Municipiul Câmpia Turzii;

♦ Regenerare urbană prin Reabilitarea Palatului Cultural „Ionel Floaşiu”, a Teatrului de Vară şi a Parcului Central „Ionel Floaşiu „, din Municipiul Câmpia Turzii;

♦ Masuri şi instrumente pentru planificare strategică şi simplificare a procedurilor administrative în Municipiul Câmpia Turzii

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS