▶️ În prima parte a zilei, doamna prefect Irina Munteanu a prezidat o ședință de lucru împreună cu directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Cluj, la care au participat primari și reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale din județul Cluj. Subiectul principal al întâlnirii a fost noua HOTĂRÂRE nr. 714 din 26 mai 2022 privind aprobarea Criteriilor pentru autorizarea, construcția, înscrierea/înregistrarea, controlul, exploatarea și întreținerea sistemelor individuale adecvate de colectare și epurare a apelor uzate.
Principalele puncte atinse pe parcursul ședinței au fost următoarele:
✅ Conform cerințelor noii hotărâri, primarii localităților din județul Cluj sunt rugați ca în perioada următoare să întocmească registre referitoare la fosele septice conforme existente în gospodăria fiecărui cetățean, pe raza UAT-ului pe care îl administrează. Scopul acestor date este de a face o radiografie la nivel național, în urma unor directive primite de la Uniunea Europeană, pentru a se vedea care este procentul de neconformitate în ceea ce privește sistemele individuale de colectare.
✅ Țintele finale ale acestor demersuri sunt prevenirea și reducerea poluării difuze în spațiul geografic Someș-Tisa, crearea unor premise pentru identificarea surselor de poluare și realizarea viitoarelor strategii pentru sectorul apă-canal, identificarea unor surse de finanțare pentru realizarea unor sisteme individuale de colectare conforme, creșterea gradului de colectare și epurare a apelor uzate în mediul rural și inițierea unui mecanism de control.
❇️ La finalul discuțiilor, doamna prefect, în contextul verificărilor pe care dumneaei le efectuează în această perioadă la depozitele de material antiderapant din județ, a îndemnat reprezentanții administrațiilor locale să aibă în vedere asigurarea, în regie proprie sau prin contracte cu operatorii economici de profil, a serviciilor publice de deszăpezire, a căldurii în unitățile de învățământ și a obiectivelor sociale, a serviciilor de specialitate pentru persoanele vârstnice și a celor fără adăpost, cu accent deosebit asupra comunicării permanente între primării, Instituția Prefectului și Inspectoratul pentru Situații de Urgență pentru orice tip de probleme pot să apară în perioada sezonului rece.