Praznicul “Adormirii Maicii Domnului” a fost sărbătorit așa cum se cuvine la Câmpia Turzii, într-un cadru ales, împodobit cu dragoste și lumină sufletească. Parohia Ortodoxă “Sfântul Prooroc Ilie” a găzduit o mare de credincioși, care cu inimile curate, au primit Sfânta Liturghie și s-au bucurat de praznic. Momentul de rugăciune s-a încheiat cu atât mai frumos, datorită prezenței gingașe a Teodorei-Larisa Petruț, tânăra interpretă din Țara Zarandului, a cărei voce profundă s-a închinat prin cântec Sfintei Fecioare Maria. “Ori de câte ori revin la Câmpia Turzii, sufletul meu se umple cu speranță și iubire. Oamenii de aici îmi zâmbesc și le simt bătăile inimii, în ropotele de aplauze cu care mă răsplătesc la finalul momentelor mele. Astăzi, a fost cu atât mai special cu cât, am vorbit cu toții în aceeași limbă- a smereniei și a dragostei, a credinței și a dreptelor valori. Mulțumesc părintelui Raul-George Rațiu pentru invitație și atât de frumoșilor oameni pentru primire. Am sărbătorit “Adormirea Maicii Domnului” memorabil, prin rugăciune și meditație, prin spiritualitate și curăție sufletească”, a declarat Teodora.
Binecuvântări alese și caldele noastre gânduri de bine, celor care poartă numele Fecioarei Maria!