<
Actualitate

Povestea tricourilor de la Mrs. Sport Câmpia Turzii

După ce și-a petrecut foarte mulți ani în domeniul aviației, fiind însoțitoare de zbor, Marina Necula s-a hotărât să se reîntoarcă acasă, la Câmpia Turzii, pentru a-și investi economiile într-un bistro inedit. Și a reușit, pentru că Mrs. Sport a devenit, la scurt timp după inaugurare, unul dintre cele mai căutate localuri din tot județul Cluj. Alături de Marina, alte 3 persoane au investit suflet și bani pentru ca visul lor să meargă mai departe.


Iubitoare mare de sport, Marina și-a făcut un mic stadion din localul pe care îl administrează. Zeci de tricouri atârnă pe pereții restaurantului, aducându-ne aminte de perioada când fotbalul/sportul era pasiune.

Ziarul 21 a vrut să afle povestea Mrs. Sport iar Marina Necula a fost de acord să vorbească pentru cititorii Ziarului 21 într-un interviu pe „un stadion în miniatură”.

Rep.: Să ne spui te rog și istoria acestor tricouri. Am observat că sunt tricouri nu doar din România ci și din Arabia Saudită și din alte țări. Cum ai intrat în posesia lor?

Marina Necula: Mie-mi place foarte mult sportul, se și poate observa, aceste tricouri le-am primit cadou de la diferite cunoștințe, diferiți prieteni, pentru că, cunosc foarte multă lume și au fost suficienți de drăguți ca să lase câte o amintire și să fac o colecție destul de numeroasă. Aici sunt doar o parte, o să mai fie câteva zeci de tricouri pe care o să le expun. Avem și tricoul naționalei semnat de către toți jucătorii echipei naționale de fotbal, avem și un tricou al Cristinei Neagu, cea mai bună handbalistă a lumii. Am două tricouri de la derbyul lor (Arabia Saudită- Al Nassr vs. Al Hilal). Am zburat cu echipa de fotbal și unul dintre cei din staff-ul echipei, român fiind, maseorul echipei, m-a ajutat și cu tricoul de Al Nassr.

Întregul interviu cu Marina Necula îl puteti citi de luni, 22 martie, în Ziarul 21, la toate punctele de difuzare a presei.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS