Potaissa Turda-Steaua Bucureşti 27-34 (12-16)
Luni, 4 martie, în etapa cu numărul XXI, Potaissa Turda a primit vizita formaţiei Steaua Bucureşti care, deşi a venit după o perioadă încărcată, a afişat o formă de invidiat şi a reuşit să tranşeze soarta partidei în favoarea sa, scor 27-34.
În minutul 7 tabela de marcaj afişa egalitate la 3, însă dubla intervenţie a portarului Babasafari cât şi luciditatea la finalizare a coechipierilor săi au adus un plus de trei goluri pentru formaţia bucureşteană, scor 3-6 (min.12).
Deşi au forţat revenirea, turdenii n-au izbutit să pună mari probleme în jumătatea adversă, fiind lipsiţi de soluţii pe faza ofensivă. În minutul 24, bucureştenii s-au desprins la 5 goluri, iar time-out-ul solicitat de antrenorul Horaţiu Gal nu a fost suficient pentru a-şi remonta jucătorii.
La pauză, roş-albaştrii au intrat cu un avans de patru goluri, scor 12-16.
Cu Georgescu în mare formă şi cu Babasafari care a închis bine poarta, oaspeţii n-au avut emoţii nici în actul secund. La cinci minute de la reluarea partidei, Vegar a înscris pentru 14-20, dar turdenii au marcat de două ori consecutiv, prin Pavel şi Ghiţă, şi au redus din diferenţă.
Steliştii au comis, apoi, câteva erori neforţate şi tehnicianul Mihăilă i-a îndemnat să se liniştească şi să gândească. Cu zece minute înainte de final, tabela afişa 21-27, şi Mihăilă a mai solicitat un time-out după ce Iancu a marcat pentru 24-29 (min.53).
Finalul, însă, nu le-a dat emoţii steliştilor, Georgescu şi Florea fiind de neoprit, iar diferenţa de 7 goluri înregistrată cu două minute înainte de final fiind de-a dreptul liniştitoare. S-a încheiat 27-34 şi Potaissa Turda a suferit a treia înfrângere din această ediţie de campionat.
În etapa cu numărul XXII, turdenii se vor deplasa la Bucureşti pentru confruntarea cu Dinamo.