Saiciuc Maria -,,…copiii de la Casa de Copii necesitau un tratament diferit, aveau nevoie de mai multă afectivitate”
Primul sunet de clopoțel, primele emoții pentru părinții, și ,,boboceii” care pășesc pentru prima dată la clasă. ,,Ana are mere”, acestea sunt printre primele cuvinte pe care orice copil le va ține minte toată viața, atunci când deschide abecedarul. Putem uita noi oare, chipul blând și blajin al învățătoarei, al celei care ne învăța cu mult drag să facem bastonașe, ne învăța să citim, să socotim? Cu siguranță că nu, chipul dnei. învățătoare va rămâne veșnic întipărit în memoria fiecărui copil. În acest număr, Ziarul 21 are plăcerea de a o avea ca intervievată pe dna învățătoare, actualmente pensionar Maria Saiciuc.
Rep.: Dna învățătoare mă simt onorat, ca fost elev al dumneavoastră, să îmi acordați acest interviu. Îmi spuneți câteva date despre dumneavoastră?
Saiciuc Maria, învățătoare, actualmente pensionar: Mă numesc Saiciuc Maria și m-am născut în Câmpia Turzii într-o zi de februarie 1945.
Rep.: Puteți să ne spuneți unde ați făcut școala primară, gimnazială, liceul sau alte forme de învățământ?
Saiciuc Maria: -Am copilărit în cartierul Șarât de unde veneam la Școala nr. 1, încărcați cu noroi în zilele de primăvară și toamnă. Nu era deloc plăcut să ne spălăm încălțămintea sau chiar să o schimbăm după ce treceam calea ferată. La școală se dădea dușumeaua cu motorină ca să nu se ridice praful să-l inhalăm. Am urmat cursurile ,,Școlii Pedagogice de Învățători” așa se numea școala din Cluj Napoca. Ca întotdeauna la noi era veșnic reforma învățământului și eu am prins perioada când cursurile trebuiau să dureze șase ani. Pe parcurs s-a făcut din nou reforme, s-au redus cursurile la cinci ani și un an de practică pedagogică când am fost încadrată ca învățători necalificați după care am dat examenul de diplomă.
Rep.: Ce va determinat să alegeți această profesie de învățător?
Saiciuc Maria: -Am avut profesori foarte buni, îmi amintesc de orele de matematică, de fizică cu dl Borz Tiberiu, limba română cu dna Câmpean Voichița, geografie cu dna Dobrotă Elvira, chimie cu dna Căpățână Elena și alții care au fost modele pentru mulți copii. Așa am ajuns să–mi aleg menirea de dascăl, de călăuzitor pentru copii.
Rep.: După terminarea studiilor, unde ați prins repartiție?
Saiciuc Maria: -Repartiția am avut-o la Valea Florilor unde am lucrat șapte ani. M-am înscris la concurs pentru un post la Turda, am obținut postul și am lucrat și acolo șapte ani.
Rep.: Când ați venit la Școala nr. 1 din Cartierul Muncitoresc?
Saiciuc Maria: -După aceea am primit postul de învățătoare la Școala nr. 1 Câmpia Turzii. A fost emoționant deoarece am devenit colegi de muncă cu unele din fostele mele profesoare.
Rep.: În clasă ați avut și copii proveniți din casa de copii, ce puteți să ne spuneți?
Saiciuc Maria: -A fost o experiență nouă pentru faptul că aveam în clasă copii de la Casa de Copii care necesitau un tratament diferit, aveau nevoie de mai multă afectivitate. Cei din cartier veneau în clasa I cu un nivel diferit de pregătire pentru viața de școlar. Unii nu au frecventat cursurile învățământului preșcolar, le era greu să se adapteze în colectivitate și altele.
Rep.: În procesul educațional ați lucrat foarte mult și cu copii din familii defavorizate, ce puteți să ne spuneți?
Saiciuc Maria: -Am lucrat un an cu un grup de copii din familii defavorizate care nu și-au trimis copiii la grădiniță. Această activitate am desfășurat-o în cadrul unei fundații din Cluj Napoca care și-a propus să demonstreze importanța învățământului preșcolar pentru copiii de etnie rromă. Toți acești copii au terminat clasa a VIII-a, iar unii și-au continuat studiile în cadrul învățământului liceal.
Rep.: Dacă ar fi să aduceți ceva modificări în educație, care ar fi acestea?
Saiciuc Maria: -Era în acei ani o lege care excludeau posibilitatea ca elevii să continue cursurile dacă rămâneai trei ani consecutivi repetenți. Nu am fost de acord cu această lege care lăsau copiii în afara procesului educațional fără a le oferio altă șansă. Pe lângă acești copii erau cei dotați și cei care primeau sprijinul familiei.Cred că acești copii merită să fie sprijiniți să termine școala.
Rep.: Cunoașteți elevi din trecut, care au devenit azi oameni de succes în domeniul învățământului sau în alte domenii?
Saiciuc Maria: -Cu perseverență și-au urmat visul și au ajuns ingineri, tehnicieni, farmacist, profesor, inspector școlar în județul Alba, juriști, asistenți medicali și alte profesii.
Rep.: Ce sentiment vă cuprinde după atâția ani când vă aduceți aminte de anii tinereții, de școală?
Saiciuc Maria: -Cel mai mult mă bucură când îi întâlnesc și-mi vorbesc despre familia lor sau despre copii. Îmi amintesc cu plăcere de ochii copiilor ce veneau în clasa I, ce mă priveau cu speranță că totul va fi bine pentru ei. Privirile acelea inocente m-au urmărit toată viața și le port într-una mereu. Aș vrea să cred că am contribuit și eu la adaptarea lor, a copiilor, a adulților de mai târziu, la această viață care le pune tot timpul probleme de rezolvat.
Rep.: Cât timp ați fost învățătoare și când ați iești la pensie?
Saiciuc Maria: -Am lucrat ca învățătoare din toamna anului 1964 până în iarna anului 2000 când m-am pensionat. Aveam un nepoțel și trebuia să-l îngrijesc.
Rep.: Cui doriți să-i mulțumiți pentru cele realizate de dumneavoastră în toți acești ani?
Saiciuc Maria: -Bunului Dumnezeu.
Lucia Ștefan, învățătoare, actualmente pensionar: -Maria Saiciuc, dascăl de excepție, mi-a fost colegă zeci de ani la Școala Gimnazială ”Mihai Viteazul” din Câmpia Turzii. A știut întotdeauna care este menirea ei de învățătoare, aceea de a instrui și educa micile vlăstare. A fost un dascăl conștiincios, devotat, apropiat de elevi și o colegă iubită și apreciată de colegi și de conducerea școlii. A fost mereu preocupată de nou, dornică să obțină rezultate cât mai bune, la clasele de elevi pe care le-a condus.
Lăcătuș Nicușor, elev la clasa învățătoarei Saiciuc Maria în, perioada 1979-1980: -Îmi aduc aminte cu plăcere despre dna învățătoare Saiciuc Maria. În cei doi ani cât mi-a fost învățătoare, nu știu să fi ridicat vocea la cineva, deși avea în clasă elevi de la Casa de Copii, avea un stil aparte de a se face ascultată, noi elevii eram încântați și entuziasmați de bunătatea și calmul pe care îl degaja, indiferent de situație, am simțit pentru prima dată că aveam în fața noastră mama care ne lipsea. Mă înclin cu respect și onoare, vă mulțumesc.
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
