Rep.: Câteva date biografice despre dumneavoastră.
Grindean Alexandra: Numele meu este Grindean Alexandra, am 29 de ani și de 8 ani de zile îmi desfășor activitatea de profesor pentru învățământul primar la Școala Gimnazială ,,Ioan Opriș” din Turda.
Rep.: Ce v-a determinat să alegeți meseria de dascăl?
Grindean Alexandra: Au fost mai mulți factori care m-au determinat să aleg această meserie. În primul rând, am considerat că nu este un mediu mai frumos și mai bun în care aș putea să mă dezvolt eu ca și om, decât între copii, care sunt inocenți și puri, astfel că mi-am dorit să fiu mereu înconjurată de ei. În al doilea rând, au fost persoane care m-au încurajat și îndrumat de-a lungul timpului să aleg acest drum, ca fiind cel mai potrivit pentru mine și într-adevăr simt că este ceea ce mă definește și mă face să fiu împlinită pe plan profesional.
Rep.: Ce vă face să nu renunțați la această meserie?
Grindean Alexandra: Deși au existat momente dificile și în cariera de dascăl, ca în orice alt domeniu, momente în care am simțit că îmi era greu și îmi doream să fac altceva, au apărut apoi lucrurile frumoase care au completat aceste goluri, lucruri cum ar fi aprecierea și respectul copiilor cărora le-am clădit fundamentele educației și asupra cărora am reușit într-o mică sau mare măsură să-mi pun amprenta.
Rep.: Unde ați început să predați, unde ați mai predat și unde predați acum?
Grindean Alexandra:Am început să predau la Școala Gimnazială ,, Ioan Opriș” din Turda, în prezent îmi desfășor activitatea la aceeași școală și sunt mândră că m-am întors după anii de pregătire profesională la școala mea de suflet, unde am urmat și eu cursurile cu mulți ani în urmă.
Rep.: Ce înseamnă pentru dumneavoastră această meserie? Cât de importantă credeți că este pentru societate?
Grindean Alexandra:A fi profesor înseamnă pentru mine multă dăruire, profesionalism, devotament și dorință de perfecționare continuă.
Societatea încearcă să vină în sprijinul cadrelor didactice și să le valorizeze rolul important în dezvoltarea noilor generații.
Rep.: Despre elevii din ziua de azi față de elevii de acum 15-20 de ani.
Grindean Alexandra: Elevii din ziua de astăzi au la îndemână o mulțime de mijloace de informare și pot fi mult mai dezvoltați din punct de vedere intelectual, iar acest lucru vine ca o provocare pentru noi, cadrele didactice care trebuie să găsim metode moderne de învățare care să-i atragă pe copii.
Acum 15-20 de ani, pot spune din experiența proprie că deși nu aveam la dispoziție atât de multe informații cum au copiii acum, exista poate o mai mare dorință de a cunoaște lucruri noi și de a aprecia și respecta profesorii pentru devotamentul cu care ne învață.
Rep.: Care este cea mai mare satisfacție a dumneavoastră în calitate de dascăl?
Grindean Alexandra: Satisfacția cea mai mare este să văd că am reușit să pun bazele educației copiilor, că îi îndrum să facă primii pași în cunoașterea literelor, a cifrelor, că împreună cu mine reușesc să deslușească tainele cititului, să scrie primele cuvinte, să facă primele calcule matematice, si poate la fel de important, să se simtă ca într-o familie și la școală.
Rep.: Care credeți că sunt cele mai importante aspecte ale educației și ce vă face să credeți asta?
Grindean Alexandra: Educația oferă fiecăruia dintre noi șansa de a ne dezvolta în funcție de potențialul pe care îl avem și de a ne accepta ca fiind unici, având nevoi, motivații și aspirații diferite. Cred că accentul care se pune acum pe dezvoltarea personală a fiecăruia dintre noi ne va ajuta foarte mult să ne cunoaștem mai bine și să devenim foarte buni în domeniul în care alegem să profesăm.
Rep.: Care credeți că este rolul unui profesor în dezvoltarea unui copil?
Grindean Alexandra: Un profesor care reușește să rămână în sufletul unui copil și nu doar în mintea lui prin ceea ce l-a învățat, este cel care va contribui foarte mult în dezvoltarea acestuia.
Profesorul este cel care îi îndrumă primii pași în descoperirea unei lumi noi, aceea a cunoașterii și astfel își poate pune amprenta atât asupra dezvoltării morale, cât și profesionale pe termen lung.
Rep.: Dacă ar fi în puterea d-voastră ce ați schimba în sistemul de învățământ? De ce?
Grindean Alexandra: Deși consider că ar fi multe aspecte care ar trebui modificate în sistemul nostru de învățământ, unul dintre cele mai importante lucruri ar fi punerea accentului mai mult pe partea practică, sub forma experimentelor, workshopuri, dezbateri, jocuri de rol care ar facilita însușirea noilor cunoștințe de către elevi, în detrimental axării mai mult pe aspectele teoretice.
Rep.: Ce sfat ați da tinerilor care ar dori să ajungă dascăli?
Grindean Alexandra: Încurajez și sprijin tinerii care doresc să urmeze această meserie frumoasă pentru că este nevoie de persoane motivate, cu idei noi în domeniul învățământului, persoane care să dorească să se adapteze nevoilor noii educații.
Rep.: Cum păstrați legătura cu copiii în această perioadă?
Grindean Alexandra: Deși ne aflăm într-o perioadă dificilă în care comunicarea directă nu este posibilă, ne adaptăm cu toții mediului virtual prin diverse platforme de învățare.
Eu am ales împreună cu părinții și copiii să comunicăm cel mai mult pe rețelele de socializare, printr-un grup privat al clasei unde trimitem poze, filmulețe din activitățile zilnice pe care le desfășurăm. Părinții sunt foarte receptivi și implicați și deoarece copiii sunt mici, ei mă ajută foarte mult să păstrez relația cu școala foarte bine.
Încercăm să fim optimiști, să fim alături unii de ceilalți prin mesaje încurajatoare și să sperăm că în curând TOTUL VA FI BINE!