Seria interviurilor cu dascălii locali din Turda şi Câmpia Turzii continuă. Săptâmâna aceasta vi-l prezentăm pe Emil Moldovan. Emil Moldovan este actualmente director adjunct la Şcoala Gimnazială “Horea Cloşca şi Crişan” din Turda, are o activitate didactică de 43 de ani, acum predă ca profesor, dar activitatea sa de bază şi de suflet este cea de învățător. Domnul Moldovan a terminat liceul pedagogic “Gheorghe Lazăr” din Cluj Napoca, unde s-a format ca învățător, pe vremea aceea cursurile erau de 5 ani, dânsul credecă, pe toți cei care au trecut prin băncile acestei instituții, i-a format ca dascăli, care în primul rând sunt oameni și care pun suflet în activitatea didactică pe care o desfăşoară.
A predat ca învățător foarte mulți ani şi rămâne în continuare meseria sa de suflet. Emil Moldovan a ajuns la liceul pedagogic, ca orice absolvent de clasa a VIII-a care se gândeşte la următoarea etapă a vieții, acesta cocheta inclusiv cu biserica, în sensul că era vecin cu preotul din sat din acea vreme, mai cânta la biserică, iar când a terminat lasa a VIII-a, avea de ales între liceul pedagogic şi şcoala pentru a deveni preot. Totuşi domnul profesor crede că a făcut o alegere bună, poate că la acea vreme nu era chiar pentru preoție, dar meseria de dascăl i-a picat ca o mănuşă, este ceea ce a căutat. A promovat școala gimnazială din satul natal, Plaiuri, Comuna Petreştii de Jos, unde a început să aprecieze această activitate prin dascălii pe care i-a avut, dascăli de foarte bună calitate, chiar sora dânsului fiind la un moment dat profesoară în sat şi astfel a ales să mergă la liceul pedagogic și se bucură că a făcut-o.
La moment dat și nu în ultimul rând, domnul profesor ne mărturisește că a fost ajutat şi de părinți, în a-și lua decizia, care şi-au dorit şi erau mulțumiți când au auzit că își dorește această meserie, mai ales la țară, oricine şi-ar fi dorit ca al lui copil să ajungă învățător, era o meserie respectată cum de altfel este şi acum. Acum meseria de dascăl nu mai este ceea ce a fost cândva, dascălul, învățatorul, într-o comunitate, în sat mai ales, o meserie care dacă o practicai cu dragoste aveai satisfacții foarte multe, defapt aceasta a şi simțit domnul profesor pe tot parcursul exercitării funcției de dascăl, satisfacția că trec prin mâinile dânsului sufletede copil, pe care i-a văzut crescând, i-a văzut cu o meserie în mână şi se gândește cu mare drag că şi el ca dascăl a contribuit la ceea ce înseamnă acel om, un om matur.
A terminat liceul pedagogic în 1977, ne spune că repartițiile la acea vreme se făceau în funcție de medii, în funcție de clasifiacarea într-o anumită ordine a fiecărui absolvent, au fost 130 de absolvenți în aceea promoție, era o clasă de învățători băieți, 36 de învățători băieți, 36 de învățatori fete, apoi o clasă de învățătoare maistre, au fost peste 100 de absolvenți, în județul Cluj erau doar 36 de posturi pe care le puteau ocupa cei peste 100 de absolvenți. Domnul profesor a primit un post în județul Cluj, datorită mediei bune pe care a avut-o, pe vremea aceea era o realizare, pentru că au mai fost oferite 10 posturi în județul Iaşi şi 10 posturi în Timiş. Unii colegi de-ai lui au ajuns şi pe acolo, iar restul colegilor au trebuit să aştepte pentru o nouă etapă de repartizări în următorul an. Primul post pe care l-a primit a avut o viabilitate de un an de zile. A fost la Borzeşti, prima localitate unde a predat, Borzeşti fiind o localitate din Comuna Iara, foarte aproape de Petreştii de Jos, acolo a lucrat până în luna februarie când a trebuit să îşi facă stagiu militar. După ce s-a întors din armată, de la Iaşi în anul 1979, a fost repartizat prin reducere de activitate la Muntele Filii, acesta fiind un cătun de câteva case, a avut în primul an 12 elevi, în 4 clase simultane, apoi a avut 7 elevi în următorul an, după care prin faptul că nu au mai fost suficienți elevi, postul s-a desființat. În anul 1981, s-a căsătorit cu Maria Moldovan ( fostă Straja) care de asemenea terminase liceul pedagogic, în același an a primit post la Soporul de Câmpie, a făcut naveta 4 ani, apoi a predat şi la Cheia încă un an, iar în 1986 a venit la şcoala nr.7 pe vremea aceea, astăzi “Horea Cloşca şi Crişan”, în acelaşi an în care şi soția saa venit la aceeași școală, care tot aşa a fost pe la mai multe şcoli, s-au stabilit îmrepună aici,iar de atunci sunt 33 de ani, de când predau în această şcoală. O şcoală undese simte ca acasă, o şcoală cu care se identifică, ca şi persoană, ca şi om ne mărturisește dânsul, în careşi-a depus toată truda, cu foarte multe satisfacții în toată activittea sa didactică.
Le cei 20 de ani, pe care îi avea la terminarea liceului şi a intrat în Borzești, îşi aminteşte cu drag de emoția de a intra în şcoală, nu ştia unde e şcoala, unde e satul, dar pana la urmă a ajuns la şcoală, unde nu erau copiiadunați, ei neştiind cine va fi repartizat şi cine va veni acolo, fiind repartizat în ultima clipă. Domnul profesor ne spune că îşi aminteşte perfect prima sală de clasă,şcoala în care a început activitatea, chiar în acest an a fost invitat la fiii satului Borzeşti, în calitate de ultim învățător titular care a predat în această localitate. Emoțiile au fost mari,a trebuit să facă naveta pentru că nu a găsit gazdă, pentru cei din sat era greu să oferi o camera pentru un învățător, nu numai condițiile pentru locuit, sătenii credau că pentru un dascăl trebuie să fie ceva de lux, dar ceea ce nu știau sătenii este că dânsul nu era prentețios, s-a născut la țară, a crescut la țară, dar pentru că trebuiau să îi ofere şi hrană, desigur contracost, până la urmă a găsit o familie care i-a oferit o cameră, mâncarea până la urmă o făcea dânsul, nu a fost foarte uşor, cu elevi din acea perioadă s-a întâlnit ulterior dar relația nu a fost foarte strânsă pentru că a stat doar un an. În schimb cu unii elevi de la Muntele Filii, unde a stat mai mult, spune că, şi acum se mai întâlneşte din când în când şi deapănă amintiri, iar cu cei de la Sopor cu mulți a ținut legătura, în sensul de a schimba o vorbă de a-şi aduce aminte, pentru că elevii cresc, se duc fiecare pe drumul lui, iar dascălii își reiau ciclul de învățare, asta este menirea dascălului. Domnul profesor ne atrage atenția asupra unui lucru foarte important, dascălul de gimnaziu și nu numai, trebuie să își facă meseria cu dragoste şi cu implicare totală să adune în jurul lui acele suflete mici, acei copilaşi inocenți, pe care să îi crească şi să îi ducă până în clasa a patra când simte că s-au maturizat atât de mult, și chiar dacă își urmează cursul meseriei și ia altă clasă,ne mărturisește că, o parte din el pleacă cu acea seriei care a încheiat-o în clasa a patra, nu ascunde faptul că, uneori sunt aproape invidioşi sau nu sunt atraşi deloc de următorii elevi, pentru că au rămas cu sufletul la clasa precedentă, în schimb când iau în primire bobocii, îi iau de mânuță , se ataşează de ei încât parcă ar fi copiii lor. Cu fiecare ciclu, dascălii, învățătorii dau o parte din sufletul lor, dar cu fiecare început primesc satisfacția de a relua cu aceşti minunați copii, activitatea. Poate că şi acest lucru îi ajută să își păstreze mereu zâmbetul pe buze, pentru că lucrează cu copilaşii, care îi mențin mereu tineri.
Ca dascăl nu ai de ales, dacă nu ai un suflet mare inseamnă că nu ești făcut pentru meseria aceasta, într-un suflet mare în care încap bucuriile și necazurile, probleme și rezolvări ale copiilor, cu care să îi înțelegi pe copii, înseamnă că nu meriți să fii dascăl, atunci ar fi nişte oameni care îşi fac doar meseria, dar aceasta nu este doar o meserie, este o menire, un har, pe care trebuie să îl ai şi este o dăruire pe care ți-o asumi şi prin care trăieşti.
Nu se poate compara copilul de astăzi cu copilul de acum 40 de ani, copilul rămâne tot copil, la vârsta de 6 ani copilul de acum 40 de ani are aceleaşi caracteristici ca şi copilul de acum, atâta doar că acest copil de astăzi este mult mai informat, ajunge mult mai uşor la informații care uneori ajută, alteori creează probleme. Aici este vorba de internet, care dacă ajunge pe mâna copilului, nepregătit să între în această lume virtuală, el poate să ia o cale nepotrivită, aici este o problemă a părinților în special, a celor care nu cunosc foarte bine această meserie, de părinte. În toate discuțiile pe care le-a avut cu părinții, le-a spus că “meseria de părinte” nu este ușoară, aşă căsfatul dânsului este să fiți atenți la cumvă pregătiți copii pentru a intra în această lume, o lume care îți aduce multe provocări și trebuie să ți-i pasul cu ea. Desigur că nici pentru dascăli nu a fost uşoară intrarea în acest ritm, de acum 40 de ani până în ziua de azi, să intre în lumea digitalizării, în lumea computerelor, în lumea interenetului, maiales pentrudascălii cu vechime, dar pas cu pas, au deprins şi aceştia îndeletnicirile necesare. Dar dacă societatea o cere, trebuie să te conformezi, copilul de acum 40 de ani şi copilul de astăzi îi oferă aceleaşi satisfacții şi aceeaşi bucurie de a-l învăța, în schimb pentru profesori este puțin mai greu, trebuie să țină pasul cu noile metode de predare, cu noile cerințe de predare, ceea ce înseamnă informație și pentru copii și pentru ei, deasemenea şi mentalitatea părinților s-a schimbat, acum 40 de ani, dacă treceai pe stradă un parinte de departe îşi ridica pălăria să salute, ei bine astăzi aceste gesturi de curtoazie sunt tot mai rare,asta nu înseamnă că nu îi respectă, dar parcă relațiile dintre oameni s-au schimbat, sunt mai reci, sunt mai neomenoși de foarte multe ori. Dar meseria este aceeaşi, meseria pe care o practică de atâta timp și o face cu mult drag.
Articole similare
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
