<
Actualitate

Politistii DGA perchezitii la hotii de lemne

“Luni, 30 octombrie, ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție, sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, în baza ordonanțelor de delegare, au adus la îndeplinire activitatea de constatare în flagrant a infracțiunii de furt de arbori. Cu această ocazie, două persoane fără calitate specială au fost surprinse în timp ce transportau o cantitate de material lemnos fără acte justificative”, se arată într-un comunicat de presă al Direcţiei Generale Anticorupţie.

Ca urmare a acestei situații, în cursul zilei de astăzi, ofițerii de poliție judiciară ai DGA din cadrul a 6 servicii județene anticorupție (Cluj, Maramureș, Sălaj, Satu Mare, Bistrița-Năsăud și Bihor), cu sprijinul I.P.J. Cluj și Garda Forestieră Cluj, au adus la îndeplinire 11 mandate de percheziție domiciliară și asupra unor gatere de pe raza comunelor Valea Ierii și Gilău, județul Cluj.

“În cauză, se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și abuz în serviciu de către funcționari ai unor instituții publice, precum și tăiere fără drept de arbori și furt de arbori de către funcționari publici și cetățeni”, mai arată DGA.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS