Trâmbițele: Ciucă, Ciolacu și Budăi să vină să-și păzească infractorii în caz de revolte!
Polițiștii de penitenciare blochează activitatea pușcăriilor și ies în stradă.
Trâmbițele: Ciucă, Ciolacu și Budăi să vină să-și păzească infractorii în caz de revolte!
.
Marți, 30.05.2023, polițiștii de penitenciare își desfășoară activitatea profesională, purtând o banderolă albă pe braț, pentru a atrage atenția clasei politice cu privire la dezastrul în care se află penitenciarele din cauza proastei guvernări PNL-PSD-UDMR. Greva japoneză de marți va fi urmată de blocarea la propriu a penitenciarelor. Miercuri, 31.05.2023 polițiștii de penitenciare vor refuza să intre la programul de lucru timp de 2-4 ore, deoarece s-au săturat să mai fie bătaia de joc a lui Marcel Ciolacu și a lui Nicolae Ciucă. Protejarea pensiilor militare vehement trâmbițată în spațiul public de cei doi politicieni s-a dovedit a fi o mare minciuna și o înșelătorie de proporții, la fel cum este guvernarea PSD-PNL.
Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) anunță că polițiștii de penitenciare vor începe de miercuri blocarea penitenciarelor prin „exces de zel”. Primul penitenciar blocat prin „exces de zel” va fi Craiova, urmat de Bistrița și Bacău. Metoda excesului de zel a fost preferată pentru că polițiștii de penitenciare nu au dreptul la grevă. În schimb, metoda ocolitoare a grevei și anume „excesul de zel” înseamnă respectarea cu strictețe a legilor, regulamentelor și procedurilor interne care blochează poliția penitenciară. Birocrația, lipsa de personal și precaritatea dotărilor pot determina ca prima activitate dintr-o pușcărie și anume „accesul angajaților în penitenciar” să dureze aproximativ 4 ore, activitate care în mod obișnuit durează aproximativ 45 de minute.
Coaliția PSD-PNL reformează sistemul pensiilor militare „la comanda” Băncii Mondiale și a Comisiei Europene, fără consultarea instituțiilor de forță ale României. Pentru reformarea pensiilor militare, ministrul Muncii, Marius Budăi, nu a solicitat nici formal și nici informal puncte de vedere de la ministerele de resort (Apărare, Interne, Justiție), ci a venit cu fițuica în mână de la Bruxelles. Politicienii vremii mai reprezintă interesele românilor?
Creșterea vârstei de pensionare până la 65 de ani va face ca polițiștii de penitenciare să iasă la pensie direct în sicriu deoarece speranța de viață a acestei categorii socio-profesionale este de aproximativ 62 de ani. Modificarea bazei de calcul a pensiilor militare le va oferi polițiștilor de penitenciare o pensie sub costurile unei vieți decente, sub acel coș minim despre care guvernanții nu vor niciodată să vorbească. PNL și PSD, dacă nu ne omorâți la locul de muncă, ne omorâți prin înfometare, ca pensionari! Sună cinic, dar aveți experiență. Ca dovada aveți cazurile românilor care au murit de foame și frig în casă, în iarna anului 2022.