<
Actualitate

Polițiștii au arestat un bărbat care fura bani din conturi   

La data de 22 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Covasna, alături de cei ai Poliției Municipiului Târgu-Secuiesc, în baza unor activități informativ-operative derulate într-un dosar penal aflat în cercetarea polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj – Serviciul de Investigații Criminale, au depistat în flagrant delict un bărbat, de 43 ani, din municipiul Brașov, în timp ce ar fi accesat în mod ilegal mai multe conturi bancare, prin folosirea datelor sustrase.

Totodată, acesta ar fi efectuat 7 tranzacții în mod fraudulos, în valoare totală de 43.310 lei, la un stand de ridicare a coletelor, din municipiul Târgu Secuiesc, județul Covasna.

Astfel, acesta ar fi ridicat 7 colete, conținând telefoane mobile pe care le-ar fi comandat la data de 20 decembrie 2023, de pe pagina web a unei societăți de profil.

În urma controlului autoturismului folosit de către acesta, au fost identificate 14 alte colete, prejudiciul total fiind de 100.000 de lei.

Ulterior, bărbatul a fost lăsat în custodia politiștilor din Cluj, în vederea documentării întregii activități infracționale a acestuia și continuării cercetărilor în cauză.

La data de 23 decembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au dispus reținerea pentru 24 de ore, ulterior, instanța dispunând arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.

 

La data de 24 decembrie a.c., cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, a fost efectuată o percheziție domiciliară la locuința bărbatului, fiind identificate date de interes pentru soluționarea cauzei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS