Domnule primar, doresc să vă relatez în cele ce urmează despre cât de important este să investim în sport ca și comunitate pentru a pregăti tinerii noștri să reușească în viață.
Vreau să mă refer în primul rând la sporturile de masă care angrenează un număr mare de tineri și le formează caracterul. Deoarece vor face antrenamente împreună și vor mânca la aceeași masă același meniu, vor fi echipați uniform și vor avea un program comun, vor învăța să-și accepte unul altuia lucruri pe care altfel le-ar fi respins.
Sportul favorizează contactele cu alți copii din medii diferite dezvoltând capacitatea de comunicare și favorizând dezvoltarea de caractere utile societății. Vor învăța că succesul vine prin muncă și că lucrul în echipă aduce rezultate. Faptul că vor avea un program regulat îi va ține departe de tentațiile străzii și le va ocupa timpul în mod benefic pentru trup și suflet.
Din păcate după șase ani de administrare a municipiului de către dumneavoastră nu vedem decât o decădere a infrastructurii sportive. Când ați preluat primul mandat municipiul avea echipă de fotbal cu grupe de copii care ne făceau să fim mândrii.
Îmi amintesc cu drag și mândrie cum tinerii noștri (U19) născuți în 1997 sub conducerea domnului antrenor Morea Cornel au adus în anul 2016 titlul național la Câmpia Turzii.
Și pentru a înțelege cu toții caracterul sportivilor vă relatez un citat din interviul acordat Ziarului 21 de către domnul antrenor Morea Cornel „Nu aș abandona această muncă, aș face și voluntariat numai să lucrez cu copiii, chiar să lucrez non stop numai să lucrez cu trei, patru grupe”. Astăzi îl găsim la muncă în comuna Călărași ținându-și cuvântul dat și antrenând copii din Câmpia Turzii și comunele din împrejurimi.
Și ca acest antrenor găsim mulți alții în sporturi cum ar fi handbal, baschet sau volei. De ce domnii primari din comunele învecinate reușesc să susțină sportul și noi nu putem, îmi este de neînțeles.
Trebuie doar puțină acțiune pentru a mișcă lucrurile în direcția bună. Din păcate de șase ani de când conduceți destinele comunității noastre singurii sportivi care au rămas în picioare au fost cei din trupele de mascați care au vizitat clubul CSM Câmpia Turzii. Înțeleg dorința de a controla tot, dar nu înțeleg cum ați reușit să puneți sportul local de masă pe butuci.
Dacă ne uităm cu atenție în comunele apropiate observăm că au prosperat. Exemplele le puteți vedea și dumneavoastră vizitând bazele sportive modernizate. Toți antrenorii de fotbal din Câmpia Turzii antrenează în aceste comune.
Noi părinții am fost nevoiți să ducem copiii la sport în Călărași, Viișoara, Turda sau Cluj-Napoca. Din păcate toți acești copii sunt susținuți de către părinți prin eforturi considerabile deoarece au înțeles beneficiile sportului de masă.
Trebuie să știți că sănătatea copiilor noștri este strâns legată de investițiile făcute în infrastructura sportivă.
Mă bucur măcar că nu ați abandonat proiectul bazinului de înot didactic început de predecesorii dumneavoastră.
În șase ani nu am văzut un proiect sportiv inițiat de dumneavoastră și ajuns la finalizare. Doar vorbe multe și puține fapte concrete.
DOMNULE PRIMAR DORIN NICOLAE LOJIGAN VĂ INVIT PUBLIC SĂ LUAȚI MĂSURI PENTRU A CORECTA ACEASTĂ SITUAȚIE CARE NU FACE CINSTE NIMĂNUI.
Mihai ȘANDRU,
Președinte PSD Câmpia Turzii