COMUNICAT DE PRESĂ
În urma evenimentelor legate de votarea bugetului Turzii, Partidul Oamenilor Liberi dorește să facă anumite precizări în ceea ce privește situația creată.
Primăria municipiului Turda a emis spre consultare publică proiectul de buget al localității cu scopul de a permite cetățenilor să propună amendamente la acesta. Partidul Oamenilor Liberi a considerat că suma de 900.000 de lei alocată pentru „Alte evenimente culturale”, adică acele evenimente care nu au fost încă planificate și care pot sau nu să apară pe parcursul anului 2020, este prea mare și o parte din aceasta ar putea fi redistribuită către alte cauze. Dorim să specificăm cât mai clar că sub nicio formă nu considerăm că nu ar trebui să existe o sumă de bani dedicată unor evenimente culturale care pot apărea, din contră, ne dorim să existe o rezervă care să permită lansarea si dezvoltarea mai multor inițiative culturale.
Ceea ce Partidul Oamenilor Liberi a propus, prin colegul nostru Marius Riter, este ca din cei 900.000 de lei să fie folosiți:
1. 500.000 de lei pentru achiziționarea unei AMBULANȚE DE TIP C (ambulanțe pregătite pentru terapie intensivă; momentan există o singură astfel de ambulanță în Turda, ceea ce înseamnă că în cazul în care va fi nevoie de două, va trebui să așteptăm ca una să sosească din Cluj-Napoca)
2. Iar o altă sumă de bani să fie folosită pentru majorarea BURSELOR DE PERFORMANȚĂ ale elevilor turdeni de la 100 la 250 de lei lunar.
Aceste propuneri ar fi fost benefice pentru două domenii critice în societate: educația și sănătatea. În plus, o sumă considerabilă de bani ar fi rămas în continuare în buget pentru „alte evenimente culturale”.
Amendamentele propuse de către noi nu au ajuns, însă, în discuția Consiliului Local Turda. Primăria Turda a emis un răspuns solicitărilor noastre, semnat de Primarul Cristian Octavian Matei, motivând inoportunitatea amendamentelor prin două argumente:
1. Două ambulanțe de tip B vor sosi la Turda și „în viitor” va sosi și una de tip C
2. Nu se poate aloca o sumă de bani pentru majorarea burselor pentru că majorarea în sine trebuie votată de Consiliu.
Nu ne dorim să dezbatem conținutul argumentelor primarului în acest comunicat, dar dorim să atragem atenția asupra încălcării procedurii legale de către acesta. Amendamentele depuse de Partidul Oamenilor Liberi au fost respinse de către primar, nu de către Consiliul Local așa cum prevede legea. În esență, Primăria Turda a încălcat dreptul unor cetățeni, fie ei organizați chiar sub forma unui partid local, de a-și avea propunerile dezbătute de către Consiliu. Considerăm că oportunitatea amendamentelor noastre ar fi trebuit să fie dezbătută de către reprezentanții cetățenilor, nu stabilită de către primar.
Având aceste lucruri în vedere, Partidul Oamenilor Liberi a formulat o cerere către Primăria Turda prin care solicităm să aflăm cine sunt persoanele care au decis să nu respecte procedura legală și că intenționăm să formulăm o plângere penală.
Răspunsul Primăriei Turda a venit prin organizarea unei noi dezbateri a bugetului, care să acopere faptul că dezbaterea inițială nu a fost făcută în conformitate cu legea. În acestă nouă dezbatere ar urma să fie discutate amendamentele Partidului Oamenilor Liberi, depuse prin fostul consilier local Marius Riter. Totuși, faptul că Primăria consideră că poate să acopere încălcarea procedurii prin ceea ce este, practic, repetarea ședinței, nu repară ceea ce s-a produs deja: încălcarea legii în mod conștient.
În ceea ce privește conținutul amendamentelor noastre, care vor fi discutate în ședința viitoare, rămâne de văzut:
• dacă votul va fi unul politic, subordonat dorințelor Primarului Cristian Octavian Matei, care ne-a refuzat în mod clar propunerile, și amendamentele vor fi refuzate
• dacă votul va fi unul argumentat și Consiliul va alege în mod conștient și rațional să voteze împotriva
• sau dacă dezbaterea va merge împotriva dorințelor primarului și Consiliul va considera că una sau ambele propuneri sunt oportune și va vota pentru.
Atașat acestui comunicat veți regăsi cererea inițială conținând amendamentele, răspunsul oferit la propunerile făcute de Partidul Oamenilor Liberi Turda și cererea făcută pentru clarificarea persoanelor responsabile de încălcarea legii.
Vă mulțumim pentru atenție!
Partidul Oamenilor Liberi
TURDA