Pentru a evalua starea sistemului medical din România, trebuie să pornim de la o analiză lucidă. PSD a lăsat în urmă atât o țară bolnavă instituțional, cât și un sistem de sănătate public în pragul colapsului. Sănătatea este, în teorie, o prioritate pentru orice guvernare, dar în cazul PSD-ului nu a fost nimic altceva decât propagandă. Dincolo de creșterea salariilor medicilor, nici o reformă profundă nu a fost încercată de pesediști. Medicii continuă să plece pentru că nu doar salariul îi preocupă, ci și să își poată trata pacienții în condiții decente!
Sistemul public de sănătate a fost afectat de aberațiile marca PSD. Nici un mare proiect, de la mult promisele Spitale regionale și până la infrastructura spitalicească, nu a fost demarat în vremea guvernărilor Dragnea, deși Uniunea Europeană ne-a întrebat permanent de ce nu atragem banii alocați special acestui domeniu pentru România.
Bilanțul în urma guvernării PSD este sumbru. Sunt 424 de localități fără nici un medic de familie, iar la nivel național vorbim despre un deficit de aproape 1.700 medici. România are nevoie acum de alți 2.165 de medici. Problemele legate de cardurile de sănătate generează în sistemul medical grave deficiențe, riscând să intre într-un blocaj total. Spitalele deseori nu dețin stocuri de vaccinuri, medicamente de maximă urgență, materiale de dezinfectare etc. Multe dintre aceste probleme fiind agravate și de corupția cu care ne confruntăm zilnic și o resimte întreaga societate.
Pentru PNL, sănătatea este o prioritate și vom face tot ce este nevoie ca să începem corectarea acestei stări de lucruri, care, în esență, reprezintă o problemă de siguranță națională. De aceea scopul acțiunilor de control începute de ministrul Sănătății din guvernul Orban vizează stabilirea gravității problemelor, pentru a le putea contracara cât mai eficient. Trebuie să acționăm în sprijinul pacienților, nu pentru un sistem corupt la nivel înalt care s-a instaurat în ultimii ani!
Proverbul spune că o minte sănătoasă se găsește într-un corp sănătos. A venit momentul ca România să se însănătoșească, în întregul ei, cât și fiecare cetățean. Viziunea și misiunea liberală înseamnă o societate sănătoasă, cu cetățeni sănătoși, într-o Românie sănătoasă!
Prof. univ. dr. Dumitru OPREA