<
Actualitate

Kelemen Hunor, dispus să negocieze: „Nu pleacă UDMR cu prefectura Clujului în traistă. Putem schimba cu Bihorul”

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat marţi, la postul B1 TV, că este dispus să cedeze Prefectura Cluj dacă cei de la UDMR vor primi în schimb postul de prefect din judeţul Bihor. Declaraţia liderului UDMR vine pe fondul nemulţumirii exprimate de liderii PNL Emil Boc şi Alin Tişe la aflarea veştii că Prefectura Clujului ar urma să aibă un şef membru al UDMR.

„Nu pleacă UDMR cu prefectura în traistă. Nu vreau să mă bag în disputa lor internă, care e mai important Cluj sau Bihorul. Nu am o problemă să schimbăm prefectul de Cluj cu cel de Bihor, dar alte opţiuni nu prea există. Ei trebuie să se înţeleagă cum vor. Relaţia noastră cu Emil Boc, cu Alin Tişe este încercată, dar noi nu am luat de la ei nimic”, a declarat Kelemen Hunor, citat de Digi24.

Reamintim că, în urmă cu două săptămâni, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, i-a transmis şefului său de partid, Ludovic Orban, în cadrul unei scrisori deschise, că este inadmisibil ca funcţia de prefect al judeţului să revină UDMR, motiv pentru care cere „îndreptarea acestei enorme greşeli la Guvern” şi numirea în această funcţie a unei persoane competente din PNL Cluj. În caz contrar, Tişe ameninţă că ar putea chiar să îşi dea demisia din partid, adăugând că este susţinut în demersul său de alţi 70 de primari, viceprimari şi consilieri judeţeni.

Nici primarul Clujului, liberalul Emil Boc, nu s-a arătat mulţumit de faptul că în urma negocierilor duse de Ludovic Orban, oraşul pe care îl administrează ar urma să aibă un prefect de la UDMR. Boc susţinea că PNL a încălcat o “linie roşie” şi că, de acum înainte, urmează o “bătălie politică internă”.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS