<
Politic

Gicu Rece își cere scuze cetățenilor. „Am fost trimis în Consiliu Local să reprezint interesele cetățenilor, nu să votez „tâmpeniile” și părerile personale ale dumneavoastră, de multe ori nefundamentate, d-le ISAC Tudorache Ionel”

PSD Câmpia Turzii este mai dezbinat ca niciodată. Democrația din acest partid (dacă a existat vreodată) este foarte departe. Așa se face că după înlăturarea fostului președinte al organizației locale, în sânul partidului au apărut tabere care se atacă una pe alta. Opinia publică acum are certitudinea despre ceea ce presa a vorbit mulți ani și anume interesele și calitatea oamenilor care au ajuns în Consiliul Local pe listele acestui partid.

Noua conducere a PSD Câmpia Turzii este ținta unor atacuri mizerabile. În speță, la ora actuală, Gicu Rece, care este și propunerea pentru funcția de primar este făcut cu ou și oțet. Până nu demult, membrii PSD mimau democrația și armonia din această organizație.

După ultimele acuzații la care a fost supus Președintele Executiv al PSD Câmpia Turzii și totodată consilier local, Gicu Rece, de către Ionel Isac, colegul său de partid, a venit și replica:

„Imi cer scuze cetatenilor, pentru aceasta luare de pozitie, nepotrivita in aceste momente, dar, din pacate situatia o impune!
Am fost trimis in Consiliu Local sa reprezint interesele cetatenilor, nu sa votez „tampeniile” si parerile personale ale dumneavoastra, de multe ori nefundamentate, d-le ISAC Tudorache Ionel.
Nu am „pactizat” si nu voi „pactiza” cu liberalii!!!!!!!!!!
Va somez sa va opriti, in a mai iesi public, cu astfel de declaratii plamadite de mintea dumneavoastra…, declaratii total false si mincinoase, inchipuiri, paranoia…, care aduc prejudicii mari de imagine organizatiei PSD Campia Turzii.
Ma delimitez total fata de aceste derapaje, minciuni, incercari de a induce in spatiul public o imagine complet eronata a ceea ce se intampla in Consiliul Local.
Opozitia se face in folosul cetatenilor, nu in folosul d-voastra personal, acela de a fi vedeta la TV, sau a va auzi vorbind la fiecare sedinta!
Intotdeauna am sustinut initiativele, ideile bune, de la oricine ar veni, cele care, ma repet inca odata, vin in sprijinul cetatenilor si am sanctionat dur, derapajele, inclusiv cele ale primarului.
Nu ma consider nici cel mai bun, nici cel mai frumos, nici cel mai destept, asa cum nici d-voastra, primarul, sau altii nu ar trebui sa va considerati.
Lasati frustrarile, inchipuirile, luptele personale, ale d-voastra si ale catorva personaje, in afara PSD Campia Turzii, a Consiliului Local si in special a mea!
Campia Turzii a ajuns la un moment zero si cetatenii vor dovedi ca a sosit momentul unei schimbari radicale, atat la nivel de mentalitate, de a face politica cat si a clasei politice, in toate formele ei!
Consilier local si Presedinte executiv Psd Campia Turzii –
RECE Gheorghe Iulian”

 

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS