<
Politic

Dan Bradu și-a dat demisia din Consiliul local

Consilierul PNL Dan Bradu și-a dat demisia din Consiliul local al municipiului Câmpia Turzii. Din sursele noastre se pare că acesta se află în Germania pentru a începe un business acolo, acesta fiind motivul pentru care Bradu Dan a ales să plece din Consiliul local.

El va rămâne în continuare membru PNL, însă distanța mare și planurile sale de viitor au făcut ca acesta să nu mai poată fi prezent în Consiliul local.

Dan Bradu nu a putut fi contactat pe telefonul mobil, acesta având telefonul închis, însă informația a fost confirmată de Dorin Lojigan, primarul municipiului Câmpia Turzii iar mâine se va oficializa demisia și validarea în același timp a unui nou consilier local.

“Este adevarată această informaţie, şi eu ştiu că se află în Germania, va rămâne membru PNL, este un om bine pregătit iar expertiza lui cântărește greu, regret plecarea lui din Consiliul local, îi mulțumesc pe acestă cale pentru colaborarea pe care am avut-o în Consiliul local, și-a făcut datoria atât în PNL cât și în Consiliul Local, și îi doresc succes în noul business”, a declarat Dorin Lojigan, primarul municipiului Câmpia Turzii care acum se află la Adunarea Generală a AMR (Asociația Municipiilor din România).

Dan Bradu, analist – programator, antropolog și economist a intrat în Consiliul Local pe listele PNL la alegerile din iunie 2016.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS