Invesțiile străine directe reprezintă un indicator extrem de relevant atunci când se face radiografia unei economii. România a cunoscut, ce-i drept, un trend ascendent în ultimii ani al volumului investițiilor străine, însă concomitent cu izbucnirea conflictului ruso-ucrainean întreaga regiune a fost sever afectată. Temerile, confuzia, neîncrederea s-au instalat automat asupra întregii regiuni a Mării Negre, iar această atmosferă tensionată s-a repercutat și asupra apetitului companiilor de calibru de a mai investi aici. Statisticile la zi ne arată că multe dintre investițiile majore anunțate pentru 2022 au fost amânate, incertitudinea fiind principalul factor care face ca lucrurile să treneze.
În acest context, este critic să înțelegem perspectiva inevstitorilor străini despre situația regiunii căreia România îi aparține, și mai ales ce am putea face pentru a atenua măcar parțial temerile companiilor care altfel priveau cu oarecare interes către țara noastră.
Am avut astfel prilejul să discutăm cu omul de afaceri american de origine română, Onisim Dorneanu, cunsocut peste ocean mai ales pentru participația în compania hotelieră a fostului președinte american Donald Trump. Dl Onisim Dorneanu a demarat mai multe investiții în România, în principal domeniul imobiliar, precum și zona IT cu aplicabilitate în sistemul medical.
La întrebările noastre legate de motivele pentru care domnia sa a ales să investească în România într-o perioadă atât de complicată, dl Onisim Dorneanu ne-a împărtășit o perspectivă realmente pragmatică: „Decizia mea de a investi în România se întemeiază pe o argumentație relativ atipică față de cea a unui antreprenor oarecare. La mine „sentimentalismul” și pragamatismul au fost ingrediente ce au cântărit în mod egal atunci când am facut pasul către România. Deși sunt plecat în Statele Unite de peste 3 decenii să știți că ma surprind adesea vorbind despre România cu apelativul „acasă”. Îmi doresc mult să am un aport la dezvoltarea anumitor segmente de business aici, iar asta mă determină să nu fiu atât de intransigent cu privire la riscurile pe care mi le asum. Cand am hotărât să dau României o șansă, nu am stat foarte mult cu creionul în mana să-mi calculez profitul potențial. Este o decizie pe care mi-o asum înainte de toate la nivel uman.
Dincolo de acest aspect, obiectiv privind situația, să știți că România a înregistrat o creștere a investițiilor străine directe în primul trimestru al acestui an cu 34% mai mare decât perioada similară din 2021. Având în vedere criza de securitate de la porțile României, dar și starea economiei globale în ansamblul său, aș spune ca situația arată cumva peste așteptări.
Indiferent de context, sunt câteva constante din care trebuie facută o prioritate strategică. Mai exact, companiile atunci când merg într-o țară străină se uită în principal la câteva aspecte: infrastructura, capacitatea de reziliență (mai precis, dacă statul respectiv dispune de instrumentele necesare pentru a face față diferitelor situații de criză) și nu in ultimul rând, gradul de integrare al noilor tehnologii.
Este foarte mult de discutat pe fiecare dintre aceste paliere, însă din punctul meu de vedere infrastructura rămâne una dintre principalele vulnerabilități ale României. Să nu credeți că întâmplător compania germană BMW a ales să construiască unitatea de producție a bateriilor auto în Ungaria (investiție de peste 1 miliard de Euro), la numai 80 de km de Oradea. Fără o rețea de autostrăzi care să o lege de piețele occidentale, țara noastră este încă percepută drept inadecvată spre a fi deplin integrată în lanțurile dinamice de producție și aprovizionare. Venind din Statele Unite am putut vedea concret cum anumite comunități s-au dezvoltat, au înflorit de-a dreptul, pentru că s-au plasat pe traiectoria unei linii de autostradă sau a unui punct nodal de infrastructură de transport.
Această paradigmă este valabilă pentru majoritatea industriilor. Spre exemplu, eu am în SUA proiecte ample de dezvoltare imobiliară. Înainte de a demara un cartier rezidențial cu mii de apartamente statul solicita o planificare foarte riguroasă despre facilitarea accesului rezidenților ansamblului dinspre și către artera principală. În România, am observat că se poate construi fără să-și pună cineva problema despre unde vor parca miile de rezidenți, sau dacă drumurile de acces și defluare sunt încăpătoare. Am fost eminamente șocat să constat că sunt ansambluri rezidențiale în perimetrul capitalei unde dimineața este nevoie să stai jumătate de oră doar pentru a ieși din ansamblul rezidential la drumul principal. Toate aceste situații relevă faptul că nu există o conștientizare la nivel de leadership a importanței covârșitoare pe care o reprezintă infrastructura. Dacă as avea putere să influențez lucrurile, acesta ar fi primul demers: construirea de autostrăzi și refacerea rețelei feroviare pentru creșterea vitezei (în multe țări occidentale TIR-urile traversează pe vagoane speciale, transportul pe calea ferată fiind mai ieftin, mai rapid, mai sigur și mai puțin poluant). România face demersuri susținute pentru a intra în spațiul Schengen, însă degeaba va exista liberă circulație dacă țara noastră este într-un perpetuu ambuteiaj.
Eu rămân optimist și sper sa produc o schimbare concretă, inclusiv de mentalitate în zonele în care voi activa. Trebuie să fim insă realiști. Lumea trece prin schimbari profunde, iar cu actualele oportunități s-ar putea sa nu ne mai întâlnim decenii, ori niciodată.
Articole similare
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
