Deputatul Cristina Burciu şi-a anunţat trecerea de la PSD la PNL şi afilierea la grupul parlamentar liberal.
Deputatul PSD a trecut miercuri la grupul parlamentar al PNL, după ce la sfârşitul lunii octombrie anunţase că va vota învestirea guvernului Orban pe motiv că România trebuie să intre într-o zonă de stabilitate.
„Subsemnata Burciu Cristina, prin prezenta că aduc la cunoştiinţă faptul că, începând cu 4 decembrie 2019, îmi încetez activitatea în calitate de deputat al grupului parlamentar al PSD şi voi activa în grupul parlamentar al PNL”, se arată în informarea trimisă conducerii Camerei Deputaţilor de Cristina Burciu.
”Dincolo de culoarea politică a unui parlamentar, obiectivul oricărui ales este acela de a se asigura că acțiunile sale politice generează efecte pozitive pentru cetățeni, și nu invers. Vreau ca România să intre într-o zonă de stabilitate, vreau să nu fie pusă în pericol plata salariilor la finalul anului, pentru care e necesară rectificarea bugetară, vreau ca ratele bancare ale românilor să se mențină la un nivel rezonabil și cursul de schimb să rămână în echilibru, vreau ca România să aibă buget de stat pentru anul viitor. Toate aceste lucruri nu se pot petrece câtă vreme România nu are un Guvern în funcție.
Am decis să susțin învestirea în funcție a Guvernului propus de Ludovic Orban, pentru că România nu își poate permite să intre într-o criză guvernamentală. Un astfel de caz ar însemna ca situația fiecărui român să fie afectată de instabilitatea generată de neînvestirea unui nou Guvern.”, a scris Cristina Burciu pe contul său de Facebook, la vremea respectivă, în ciuda faptului că Viorica Dăncilă, președintele PSD la acea vreme, anunțase că pesediștii care vor vota Guvernul Orban vor fi excluși din partid.
Cristina Burciu, 50 ani, a devenit deputat de Cluj în 2016. Anterior, ea a lucrat în domeniul economic, fiind șefa Companiei de Apă din Turda și director al unor sucursale de bănci din Turda. Este licențiată în contabilitate la Universitatea Babeș – Bolyai din Cluj.