Săptămâna trecută au avut loc două schimbări majore în rândul social-democraților clujeni. Prima a fost numirea profesorului Vasile Dîncu în funcția de președinte al Consiliului Național al PSD. Fost parlamentar și ministru, Vasile Dîncu este considerat unul dintre cei mai importanți exponenți ai ideilor de stânga din mediul academic românesc. Numirea lui în conducerea națională a partidului vine ca un semnal de revenire a PSD pe traseul firesc de construire a unui partid modern de stânga în România.
A doua schimbare seminificativă a fost numirea lui Alexandru Cordoș ca președinte interimar al organizației PSD Cluj. El a mai deținut în trecut funcția de președinte executiv al acestei structuri. Gheorghe Șimon, deputat de Maramureș, care a fost desemnat în luna ianuarie a acestui an să reorganizeze filialele din Cluj ale partidului, rămâne în continuare coordonator al organizației.
Alexandru Cordoș are 58 de ani, este originar din Câmpia Turzii și profesează ca lector universitar. El a fost ales în mai mult funcții pe listele PSD în trecut, precum cea de consilier local în municipiu (2004-2008) și senator de Cluj (2008-2016).
„Poziția care mi s-a oferit de către partid înseamnă pentru mine o mare responsabilitate. Avem foarte mult de muncă pentru a reface din temelii organizațiile PSD la nivelul întregului județ și a le reorienta spre un parcurs eficient și constructiv.
Sunt conștient de situația dificilă în care se află partidul, mai ales la nivel local. Nu are rost să ne amăgim pe noi sau să vindem altora iluzii că nu ar fi așa. Însă Partidul Social Democrat a demonstrat mereu în trecut că poate trece peste orice obstacole și la fel va face și acum. Vom dovedi tuturor că suntem dinamici, capabili de restructurare și adaptare și că rămânem cea mai importantă forță politică din România, cu cei mai buni administratori.
Unii spun că la Cluj nu ar fi nevoie de stânga, că municipiul este un bastion al dreptei. Dar experiența altor țări ne arată că nu este deloc așa. În vestul Europei, cu cât un oraș crește mai rapid și adună mai mulți studenți și tineri specialiști, cu atât devine mai apropiat de ideile progresiste ale social-democrației moderne. Suntem localitatea cu cele mai mari chirii din țară, cu cel mai aglomerat trafic din România și cu mari probleme de integrare a unor grupuri sociale în „noua economie”. Clujul are nevoie de stânga mai mult ca oricând!” a declarat Alexandru Cordoș.
PSD urmează să anunțe în următoarele zile listele finale cu candidați pentru primării și consilii județene în toate localitățile din județ. Partidul afirmă că va veni cu proiecte și programe apropiate de nevoile fundamentale ale oamenilor, în contrast cu ideile fanteziste susținute de opozanții săi politici.
Biroul de presa PSD CLUJ