Din presa locală am aflat azi că, finanțarea obiectivului de investiții de reabilitare a imobilului centralei termice din incinta Școlii Gimnaziale Avram Iancu din Câmpia Turzii și transformarea acesteia în spații pentru activitatea școlară, a fost respinsă de comisiile reunite pentru buget a celor două camere, la sugestia Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Parlamentarii PMP și ceilalți parlamentari din opoziție, au fost pentru aprobarea finanțării, dar coaliția PSD-ALDE aflată la guvernare a considerat că acest proiect poate să mai aștepte. Însă este o problemă mai veche, care nu mai suferă amânare și consider că administrația locală, primarul și consiliul local trebuie să găsească de urgență o soluție.
Tot în presă am văzut comunicatul “adoptat” de către PNL Câmpia Turzii cu privire la acest subiect, un comunicat care s-a rezumat la a se referi la ceea ce știm, vedem și simțim toți românii, respectiv la proasta guvernare a coaliției PSD-ALDE, fără a da soluții. Am auzit astăzi și replica celor din PSD, care îi acuză pe cei din PNL că nu sunt in stare să cheltuie banii aprobați pentru investiții încă din 2015 și degeaba obțin finanțare pentru proiecte care nu știu să le implementeze.
Din păcate, în loc să ne axăm în totalitate pe problemele localității, de mai bine de 2 ani de zile asistăm in consiliu local la o lupta continuă între reprezentanții PNL și PSD, în care se aceștia se acuză reciproc de incompetență. Cred că ar fi un lucru benefic pentru Câmpia Turzii ca la alegerile locale viitoare, cetățenii din Câmpia Turzii să trimită în consiliu local și alte persoane, chiar dacă au mai puțina experiență politică sau fac parte din partide politice mai noi și consider că localitatea noastră are suficiente resurse de calitate în acest sens. În caz contrar vom vedea aceleași fețe în consiliu local, mai mult de jumătate din consilierii locali actuali vor rămâne pe funcții, cu aceleași avantaje și obiceiuri (angajări la stat, consilii de administratie, etc.), cu aceeași luptă neconstructivă între PNL-PSD.
In calitate de consilier local din partea PMP Câmpia Turzii, solicit finanțarea proiectului de la Școala Avram Iancu de la bugetul local, la fel cum s-a găsit finanțare și pentru alte investiții: 2.185.000 lei ( peste 21 de miliarde vechi) pentru camere de luat vederi, 7.831.000 lei (peste 78 de miliarde vechi!!!) pentru cofinantarea proiectului de investiții din zona de agrement Trei Lacuri, 70.000 lei (700 de milioane vechi) pentru un radar mobil și exemplele ar putea continua. Sper că va exista bunăvoință în acest sens din partea executivului și nu va fi anul în care PNL se va rezuma la a arunca întreaga responsabilitate a lipsei banilor pentru investiții, asupra proastei guvernări PSD-ALDE.
Adrian Mischian, consilier local – C.L. Campia Turzii