În scopul conservării și dezvoltării parcurilor, spațiilor verzi din perimetrul municipiului Turda, dar și a respectării normelor de conviețuire socială, Poliția Locală reamintește cetățenilor că în conformitate cu prevederile HCL 212/2005 (actualizată 2016), au obligația :
- Să păstreze curățenia pe trotuare, alei, parcuri, locuri de joacă pentru copii, alte locuri publice; (art.3, lit. c)
- Să păstreze în bună stare de folosire a mobilierului urban amplasat în parcuri, pe străzi, stații pentru transportul local, alte locuri publice (bănci, jardiniere, lampadare, foișoare, coșuri pentru colecare Pet-uri, etc.); (art.3, lit.f)
- Deasemenea, în conformitate cu prevederile art.20, lit. h este interzis accesul persoanelor cu câini în parcuri, spații de joacă pentru copii și în instituții.
Informăm cetățenii municipiului Turda că nerespectarea acestor prevederi constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 400 – 800 lei, însă pentru a evita aplicarea măsurilor pecuniare, adresăm rugămintea turdenilor de a se conforma normelor legale în vigoare.
Totodată, știind că atitudinea fiecăruia dintre noi contează, rugăm cetățenii municipiului care observă sau iau la cunoștință în orice mod de încălcarea normelor de conviețuire socială și gospodărire a municipiului să sesizeze dispeceratul Poliției Locale Turda.
Tel. 0264-317303 sau 0731 300 903.
Vă mulțumim,
POLIȚIA LOCALĂ TURDA,
Director Executiv,
Moldovan Valer