Poetul Cătălin Varga a urcat Turda pe podiumul Concursului național de creație literară ”Lucian Blaga”
Desfășurată de joi, 11, până duminică, 14 mai, la Sebeș, Lancrăm și Alba Iulia, cea de-a 43-a ediție a Concursului național de creație literară și artă plastică ”Lucian Blaga” s-a constituit în încă o treaptă urcată de poetul Cătălin Varga, preot, doctor și doctorand, care slujește la Biserica Ortodoxă Română de pe strada Ioan Opriș, din cartierul turdean Oprișani, pe scara afirmării sale literare. Colaborator al revistei ”Ecouri” publicația culturală a Turzii, poetul Cătălin Varga a obținut premiul al II-lea la concursul de creație literară ”Lucian Blaga”. Cătălin Varga a primit premiul din mâna scriitorului clujean Horia Bădescu.
Festivitatea de premiere a câștigătorilor Concursului național de creație literară și artă plastică „Laudă semințelor, celor de față şi-n veci tuturor!” Sebeş – Lancrăm, ediţia a 43-a, 2023, a avut loc sâmbătă, 13 mai, de la ora 17, la Cenaclul literar „Lucian Blaga” din Sebeș.
Ediția 2023 a Concursului de creație literară și artă plastică ”Lucian Blaga” a cuprins secțiunile de poezie, proză, filosofie, dramaturgie și traduceri. În acest an tema concursului a fost Lucian Blaga – reîntoarcerea la obârșii. Evenimentul a cuprins conferințe științifice, lansări de carte, recitaluri și concursuri de poezie, concerte de muzică arhaică, respectiv clasică, precum și întâlniri culturale dedicate copiilor și tinerilor. La buna desfășurare a festivalului au contribuit peste 120 de liceeni din Sebeș, care au participat la manifestare în calitate de voluntari.