Pizza, burgerii și shaorma sunt de departe mâncărurile noastre preferate. Pe lângă faptul că sunt delicioase, mai sunt și ușor de găsit.
Shaormerii există la fiecare colț de stradă, pizzerii, peste tot, iar un burger, cel puțin varianta clasică, avem în majoritatea restaurantelor din țară. Odată ce ingredientele sunt pregătite, montarea unui burger, coacerea unei pizza sau pregătirea unei shaorma nu durează mult.
Așa că, stilul de viață alert îi face pe români să se îndrepte spre mâncarea de tip fast-food. E gata repede și se poate mânca “pe fugă”, în mașină, în pauza de la birou, sau într-o seară de Netflix & chill petrecută acasă. Poate fi o opțiune convenabilă atunci când nu ai timp sa gătești, ești prea obosit să faci asta după serviciu, nu ai în casă ingredientele necesare și mersul la supermarket ar lua timp, iar lista poate continua la nesfârșit. Deși suntem conștienți că fast-food-ul nu e cea mai sănătoasă opțiune, trebuie să recunoaștem că, de cele mai multe ori, e cea mai la îndemână.
Am analizat preferințele culinare ale românilor și într-un studiu anterior, pe perioada 2019-2020. Atunci am aflat că burgerul și pizza sunt competitori serioși pentru preparatele tradiționale. Acum vrem să vedem dacă lucrurile s-au schimbat, și dacă da, în ce fel. Ce vor românii să aibă cel mai des în farfurie? Care sunt fast food-urile cele mai frecventate? Care sunt cele mai folosite aplicații de food delivery din România? Iată ce a reieșit din studiul actual.
- Shaorma ajunge în top 3 mâncăruri favorite ale românilor, fiind cu 52% mai căutată în 2022 față de 2021
- Kebabul are cea mai mare creștere procentuală – cu 56% mai mult interes față de anul precedent
Pe primul loc în topul celor mai iubite mâncăruri ale românilor se află pizza, cu mai bine de 3 milioane de căutări în 2022. Preparatul își păstrează locul în fruntea clasamentului încă de acum 4 ani, fiind și favoritul românilor în pandemie.
În acest sens, restaurantele din România vin cu fel și fel de rețete – de la clasicele Margherita, Diavola și Quattro Formaggi, la pizza vegetariană și vegană, până la pizza desert, cu Nutella sau unt de arahide.
Pizza e atât de populară pentru că se potrivește oricărei ocazii: întâlnire romantică, ieșire cu prietenii în oraș, comandă de grup la birou, sau o felie la pachet, când ești pe grabă. În 2020, România a trecut de 2,600 de pizzerii, semn că într-adevăr ne place pizza.