O seară de senzație la Câmpia Turzii. Actorii Teatrului Elisabeta au fost primiți cu multă căldură și entuziasm de către publicul prezent în sala de spectacole Mircea Mihășan a Palatului Cultural „Ionel Floașiu” din Câmpia Turzii. Tema piesei de teatru se poate regăsi cu ușurință în viața de zi cu zi… dar cu o porție mare de râs lângă.
Bine, fiind o piesă de comedie, partea tragică este lăsată la o parte iar actorii Paula Chirilă, Leonid Doni, Doina Teodoru și Andreas Petrescu au știut exact cum să facă acest lucru.
Descrierea piesei de teatru:
„Fiecare om căsătorit, bărbat sau femeie, se gândeste uneori cum ar fi să încerce măcar o dată sexul cu altă persoană. Dincolo de iubire, ipocrizie sau blazare, fiecare are un coridor întunecat, plin de patimi josnice si plăcere. Vlad o aduce acasă pe Sorina. Sorina este măritată. Dar este si naivă si prost informată, deoarece e convinsă că soțul său, pe numele lui Andrei, e plecat si el în delegație. Sotul însă este în dormitor cu amanta, Marina, ferm convins că soția se află la mulți kilometri depărtare. Abia când se întâlnesc si încearcă să își ascundă amanții prin casă începe comedia. Căci întotdeauna râdem de necazul altora. Si când vedem pe scenă o situaţie prin care am trecut si noi, parcă râdem şi mai tare.”