Proiectul „Vizionarii”, implementat de Școala Gimnazială „Teodor Murășanu” Turda, se apropie de final, iar acum instituția este bucuroasă să privească în urmă asupra rezultatelor și impactului remarcabil pe care acesta l-a avut asupra comunității educaționale din Turda și nu numai.
Proiectul a adus o schimbare autentică în educația școlii și a avut un efect pozitiv și asupra altor școli din Turda, oferind metode alternative de predare, prin utilizarea desenului și a creativității. Aceste metode inovatoare au transformat lecțiile pentru a fi mai accesibile și captivante pentru toți elevii, oferind o nouă perspectivă asupra procesului de învățare.
Ce a reușit să realizeze proiectul „Vizionarii”?
Peste 50 de cadre didactice au fost instruite să integreze imaginația și desenul în predare, crescând astfel capacitatea de a se conecta cu elevii la multiple niveluri de învățare și contribuind la dezvoltarea unei abordări didactice mai flexibile și incluzive.
Peste 500 de elevi au avut oportunitatea de a-și folosi creativitatea pentru a înțelege mai bine conceptele predate, depășind bariera abstractizării și dezvoltându-și astfel abilitatea de a învăța într-un mod mai aplicat și personalizat.
În cadrul proiectului a fost format un cerc de creație de 20 de copii talentați, care au realizat 20 de opere artistice inspirate din lecțiile școlare, oferind o ilustrare creativă și inovatoare a conceptelor predate la clasă.
Aceste lecții și practici inovative au fost prezentate unui grup de 50 de cadre didactice din comunitate în cadrul unui simpozion, cu scopul de a le încuraja să adopte această abordare și în școlile și orele lor de curs. Prin această diseminare a bunelor practici, Școala Gimnazială Teodor Murășanu speră să contribuie la dezvoltarea unei comunități educaționale mai deschise și mai creative.
„Suntem mândri de această reușită și mulțumim tuturor celor implicați – profesorilor, elevilor și părinților! Fără voi, această schimbare nu ar fi fost posibilă. Continuăm să spunem <<Start: Inovație în educație!>> și sperăm ca experiențele și metodele dezvoltate prin <<Vizionarii>> să inspire și alte comunități în a folosi desenul ca unealtă de creștere a gradului de înțelegere a materiilor predate la școală.” – Matei Gianina-Silva, Director
Proiectul „Vizionarii” a fost finanțat prin programul @Start ONG, lansat de @Kaufland Romania și implementat de asociația @Act for Tomorrow.
Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, social, mediu, sănătate, cultural. Valoarea totală a programului este de 500.000 de euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor publice de învățământ preuniversitar și grupurilor informale/de inițiativă.
