Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj continuă activitățile în vederea creșterii gradului de disciplină în rândul participanților la trafic și combaterii principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere negative.
Scopul principal, urmărit de polițiști prin aceste acțiuni, este acela de a-i determina pe participanții la trafic să nu se abată de la respectarea regulilor rutiere, pentru siguranța lor și a celorlalți și să conștientizeze pericolul la care se expun prin încălcarea normele de circulație pe drumurile publice.
Astfel, în perioada 3 – 5 septembrie a.c, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Cluj, B.D.N.E., Biroului Rutier Cluj-Napoca, subunităților, precum și polițiști de ordine publică cu atribuții pe linie rutieră au desfășurat activități specifice, în sistem integrat, pe toate segmentele de drum național și județean de pe raza județului.
În perioada anterior amintită, polițiștii au aplicat, în total,365 de sancțiuni contravenționale, au reținut în vederea suspendării 66 de permise de conducere și au retras 7 certificate de înmatriculare.
Exemplificând, în perioada 4 – 5 septembrie, polițiștii Biroului Rutier Cluj-Napoca, au acționat cu preponderență în vederea depistării participanților la trafic care conduc în timp ce se află sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
Astfel, în perioada anterior amintită, Biroul Rutier a aplicat un număr de 74 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea normelor rutiere, fiind aplicate 151 de puncte amendă și 200 de puncte de penalizare.
De asemenea, au fost reținute 9 permise de conducere și retras un certificat de înmatriculare.
Cu ocazia activităților derulate, la data de 4 septembrie a.c., în jurul orei 17.20, polițiștii Biroului Rutier Cluj-Napoca au depistat pe raza municipiului un conducător auto, de 26 de ani, din Florești, care se deplasa cu un autoturism neînmatriculat.
Totodată, din verificări a reieșit faptul că plăcuțele cu numărul de înmatriculare aplicate autoturismului aparțin unui alt autovehicul.
Polițiștii au deschis astfel dosar penal, pentru cercetarea infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.