<
Actualitate

Peste 3,2 milioane de euro vor fi investiți în reabilitarea termică a Școlii Speciale SAMUS

Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a semnat două noi contracte cu finanțare nerambursabilă europeană. Acestea vizează creșterea eficienței energetice a clădirilor cantină, internat, școală, atelier și sală de sport cu bază de recuperare din cadrul Școlii Profesionale Speciale SAMUS, instituție de învățământ special aflată în subordinea forului administrativ județean.

Proiectele beneficiază de asistență financiară nerambursabilă prin intermediul Programului Operațional Regional 2014-2020, Prioritatea de investiții 3.1. Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor Operațiunea B – Clădiri Publice.

E o reușită majoră întrucât vorbim despre investiții extrem de importante și de consistente, pe care le realizăm cu bani europeni. Pentru majoritatea clădirilor, consumul necesar încălzirii va scădea cu peste 50%. Ceea ce e însă cu adevărat important e faptul că în acest fel vom reuși să oferim elevilor cu nevoi speciale condiții optime de studiu și de cazare”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.

Concret, proiectele vizează reabilitarea termică a celor cinci clădiri ale Școlii SAMUS – internat, cantină, școală, atelier și sală de sport cu bază de recuperare, prin izolarea termică a fețelor exterioare ale elementelor componente ale anvelopei, în vederea reducerii consumurilor de energie din surse convenționale și diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră. Aceste operațiuni au rolul de a reduce consumul anual specific de energie calculat, astfel încât pentru încălzirea internatului, a școlii, atelierului și a sălii de sport cu bază de recuperare, acesta va scădea sub 150 kWh/mp arie utilă, iar cel pentru încălzirea cantinei va scădea sub 200 kWh/mp arie utilă, în condiții de eficiență economică. Nu în ultimul rând, prin intermediul proiectului se vor instala panouri solare, în scopul creșterii eficienței clădirilor.

Cele două proiecte care urmăresc creșterea eficienței energetice a clădirilor Școlii Profesionale Speciale SAMUS au o valoare totală de 15.264.798,26 de lei, din care 11.390.190,83 de lei reprezintă asistența financiară nerambursabilă iar contribuția proprie a Consiliului Județean Cluj este de 4.102.411,25 lei. Implementarea celor două proiecte va conduce la îmbunătățirea parametrilor relevanți privind eficiența energetică – consumul anual de energie primară atât din surse neregenerabile cât și regenerabile, nivelul anual specific al gazelor cu efect de seră, aferenți acestor clădiri și, implicit, la reducerea costurilor de mentenanță și de întreținere a acestora.

 

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS