<
Actualitate

Peste 183 de specialiști au semnat o petiție împotriva demiterii directorului Muzeului de Istorie din Turda, considerată drept o măsură abuzivă

Mariana Andone Rotaru, doctor în arheologie, specializată în arheologia Daciei Romane, a fost schimbată de la conducerea Muzeului de Istorie Turda, printr-o decizie unilaterală a conducerii administrației locale.

Mariana Andone a condus Muzeului de Istorie de la Turda, cu începere din 2012. A îmbunătățit activitatea muzeului de la Turda, a dispus demararea inventarierii complete a pieselor arheologice din patrimoniul muzeului și a reorganizat activitatea expozițională. Sub conducerea ei, Muzeul de Istorie din Turda a găzduit Colocviile Naționale de Arheologie, în ediții succesive.

„Dragi prieteni, începând de astăzi nu mai sunt directorul Muzeului de Istorie Turda. Vă mulţumesc tuturor pentru colaborarea minunată din toţi aceşti ani şi sper să ne reîntâlnim cat de curand în noi proiecte interesante!”, a transmis Mariana Andone Rotaru pe pagina personală de Facebook.

„Contractul de management al doamnei Mariana Andone Rotaru a încetat unilateral, din cauza neîndeplinirii unor obligații contractuale. A fost numit un manager interimar, cu mandat de 120 de zile, în persoana domnului Andreica Gabriel Cornel, urmând a fi organizat un concurs pentru ocuparea postului de director al Muzeului de Istorie Turda”, au transmis reprezentanții administrației locale.

Condamnăm demiterea doamnei Mariana Andone Rotaru din funcția de director al Muzeului de Istorie din Turda. Scrisoare deschisă către domnul primar Cristian Octavian Matei

O petiție online a fost lansată cu solicitarea de revenire asupra deciziei de demitere a directorului Muzeului de Istorie Turda, Mariana Andone Rotaru, doctor în arheologie.

Printre cei care au semnat petiția se numără specialiști în muzeografie, arheologie, istorici, restauratori și conservatori din muzee din România și din străinătate (inclusiv de la muzeul din Turda). Sunt 20 de cercetători de la institute, 10 cadre didactice universitare din țară și străinătate printre care un academician și președintele Comisiei Naționale de Arheologie. Sunt de asemenea oameni de cultură, profesori,  studenți, masterazi, doctoranzi, artiști și nu în ultimul rând vizitatori.

„Domnule primar,

Demiterea doamnei Mariana Andone Rotaru din funcția de director al Muzeului de Istorie înainte de expirarea mandatului și în lipsa unei evaluări este incorectă și inacceptabilă. Sub coordonarea doamnei Andone muzeul din Turda a progresat vizibil: au fost organizate expozitii si evenimente academice de înaltă calitate științifică și muzeografică, a fost organizată și extinsă expoziția de bază a muzeului, a fost inaugurat atractivul magazin de suveniruri (înaintea multor muzee mari din țară), au fost redactate și câștigate proiecte culturale și de cercetare, s-au derulat numeroase ateliere de pedagogie muzeală, evenimente de reconstituire istorică și de promovare a sitului arheologic ”Castrul legiunii V Macedonica”. Realizările doamnei Andone la conducerea instituției sunt extrem de apreciate de către colegii săi de breaslă din întreaga țară (și din străinătate), de către vizitatorii și prietenii muzeului, de către cercetători și artizanii parteneri ai magazinului de suveniruri, cu siguranță de către noi, semnatarii acestei scrisori.

Suntem neplăcut surprinși de demiterea subită și nemotivată a doamnei Andone și condamnăm acest gest. Sperăm să realizați o evaluare corectă, care să țină seama de aprecierea noastră pentru Mariana Andone Rotaru și realizările sale manageriale în fruntea Muzeului de Istorie din Turda, și să reveniți asupra deciziei luate”, se arată în petiție.

Petiția poate fi semnată AICI

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS