<

Actualitate

Peste 170 de posturi vacante la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, organizează examene în vederea ocupării posturilor pe durată nedeterminată pentru personalul care, în perioada stării de alertă sau a situațiilor de risc epidemiologic și biologic, a ocupat diverse posturi pe perioadă determinată.

Concret, se organizează examene pentru un număr de 176 de posturi vacante, după cum urmează: 16 medici, 81 de asistenți medicali, 10 registratori medicali, un biolog, un biochimist, un chimist, doi fiziokinetoterapeuți, 15 brancardieri, patru kinetoterapeuți, 10 infirmiere și 35 de îngrijitoare.

Începând cu anul 2020, în cadrul instituției medicale au fost efectuate 247 de angajări pe perioadă determinată, în conformitate cu prevederile legale referitoare la unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum și la instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic. Dintre acestea, 71 de persoane au plecat la cerere.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS