<
Actualitate

Peste 150 de saci cu deșeuri colectați în doar câteva ore în Cheile Turzii

Sâmbătă, 6 aprilie 2019, Serviciul Public Județean Salvamont Salvaspeo Cluj – Biroul Arii Protejate, împreună cu Tiroliana Cheile Turzii, au organizat în Rezervația Naturală Cheile Turzii o amplă acțiune de ecologizare și igienizare a traseului deschis turiștilor. Aceasta a avut loc în contextul în care vremea se încălzește iar Rezervația Naturală Cheile Turzii este una dintre cele mai apreciate și căutate zone turistice din județul Cluj,
Astfel, peste 120 de voluntari au reușit să adune în intervalul orar 10.00 – 16.00 nu mai puțin de 150 de saci cu deșeuri, majoritatea aduse de viiturile pârâului Hășdate, dar și lăsate de turiștii vizitatori atât în zona de campare cât și pe traseul de vizitare. În acest fel, cei prezenți au contribuit la pregătirea rezervației pentru numeroșii vizitatori pe care sezonul estival îi va aduce.
Tot în acest context, Serviciul Județean Salvamont a reușit să remonteze barajul provizoriu împotriva deșeurilor plutitoare, instalația fiind ruptă de viitura din această primăvară. Barajul provizoriu reprezintă o încercare practică de a împiedica deșeurile care plutesc pe luciul apei (peturi, pungi de plastic, etc.) să mai intre în rezervație, încercare ce s-a dovedit până acum extrem de eficace.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS