<
Actualitate

Pescarul Lonai Cristian (Casetarul Feeder) a donat o undiţă pentru Hidi 

Pescarul Lonai Doru Cristian, cunoscut și sub numele de Casetarul Feeder, a donat o undiţă de pescuit pentru o cauză umanitară. Mulți dintre noi îl cunoaștem pe Florin Hidișan (39 de ani) din perioada în care a fost jucător în județul Alba la Performanța Ighiu, Arieșul Apuseni Baia de Arieș sau CS Ocna Mureș, dar “mijlocașul de buzunar”, un fotbalist extrem de tehnic, a mai evoluat la Industria Sârmei Câmpia Turzii, Internaţional Curtea de Argeș, FC Argeş Pitești, CS Otopeni, FC Brașov, UTA Arad, Pandurii Târgu Jiu, Universitatea Cluj și Arieșul Turda.

În acest an, cu ocazia zilei sale de naştere, pescarul Lonai Doru Cristian, s-a gandit să pună la bătaie una dintre undiţele sale, dar nu oricum, ci a organizat o tombolă unde au participat zeci de prieteni, iar banii din acestă tombolă i-a donat unei cauze nobile. Cristi a declarat pentru Ziarul 21: „Mâine este ziua mea de naştere şi am spus vrut să îmi serbez ziua de naştere, aici, pe lac, cu prietenii mei din Turda şi nu numai. În fiecare an organizez aici pe lacul Volvo din Ciurila, cu această ocazie am organizat şi o tombolă, pentru un domn din comuna Luna pe care nu îl cunosc personal, ştiu doar că acolo locuieşte, ştiu că suferă de o boală gravă şi cu această ocazie am spus să fac o tombolă, unde am scos un băţ de pescuit, pentru a putea ajuta aceast băiat, cu cât putem. Într-o seară stăteam şi mă uitam pe facebook şi am văzut acea postare, cu anunţul umanitar, am trecut cu vederea câteva zile după care am visat că trebuie să ajut şi eu acest caz umanitar, aşa mi-a venit ideea de a ajuta această persoană prin această donaţie. Atât eu cât şi prietenii mei vom face diverse donaţii, acte de caritate, mai mari, mai mici, la diferiţi oameni care au nevoie”.

Florin Hidișan este foarte bolnav acum, a descoperit că are cancer într-o formă foarte gravă, iar recent a primit un tratament cu injecții foarte scumpe. Are nevoie de ajutor întrucât tratamentul este lung și costisitor. Dacă vreți să-l ajutați, vă las aici contul bancar Florin Hidișan – IBAN: RO 56 BTRL RON CRT0C E268 4801.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS