Persoanele cu dizabilități pot accesa până la 23.000 de lei (aproximativ 5.000 euro) pentru tehnologia asistivă
Acest voucher este oferit în cadrul proiectului ”Facilitarea inserției pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități” de către Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopoții.
Solicitările privind emiterea voucherelor, împreună cu dosarul în original, trebuie depuse până la data de 31 mai 2023. Ulterior, voucherele vor trebui emise până cel târziu în data de 30 iunie, transmit autoritățile.
Voucherul eliberat persoanei cu dizabilităţi poate fi utilizat de către aceasta în perioada de valabilitate, dar nu mai târziu de 31 august 2023.
Ulterior, furnizorii de tehnologii/dispozitive asistive/tehnologii de acces depun solicitările de decontare a voucherelor în primele 15 zile ale lunii septembrie 2023.
Puteți accesa până la 23000 de lei (5000 euro) pentru tehnologia asistivă de care aveți nevoie. Acest voucher este oferit în cadrul proiectului ”Facilitarea inserției pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități” de către Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopoții.
Se încadrează pentru obținerea voucherului ANPD pentru tehnologie asistivă persoanele care îndeplinesc următoarele condiții:
1. Persoanele care au o dizabilitate atestată prin certificatul de încadrare în grad de handicap.
2. Își caută un loc de muncă sau care nu au un loc de muncă (au vârstă de muncă).
Vouchere de 23.000 de lei pentru persoanele cu handicap: Ce trebuie să fac pentru a intra în posesia voucherului?
Prima data va trebui să vă prezentați la AJOFM (Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă) având următoarele acte necesare:
- carte de identitate
- adeverință medicală
- ultimul document de studii
AJOFM va înregistra persoana ca fiind în căutarea unui loc de muncă și va acorda servicii de informare, consiliere și mediere.
Persoana cu dizabilități va semna acordul privind participarea la măsurile și stimularea ocupării forței de muncă și va participa la minimum două activități asigurate de AJOFM (informare, consiliere, mediere)
Vouchere de 23.000 de lei pentru persoanele cu handicap: Care sunt următorii pași?
A doua oară persoana cu dizabilități se prezintă la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului unde va depune următoarele documente:
1. Cerere pentru acordarea voucherului
2. Cerificat de încadrare în grad de handicap și în cazul copiilor și anexa acestuia
3. Recomandarea medicului specialist privind tipul de aparat auditiv și/sau accesorii
4. Acordul privind participarea la măsurile pentru stimularea forței de muncă asigurate de AJOFM
5. Angajamentul că nu înstrăinează produsul asistiv
Vouchere de 23.000 de lei pentru persoanele cu handicap: Cum intru în posesia voucherului?
- DGASPC transmite ANPD centralizatorul cu cererile depuse;
- ANPD transmite DGASPC voucherele nominale tipărite;
Persoana cu dizabilități
- ridică voucherul de la DGASPC;
- prezintă voucherul furnizorului de tehnologie asistivă;
- primește produsul.
sursa: Alba24.ro