<
Actualitate

PERSOANĂ CERCETATĂ PENTRU PORNOGRAFIE INFANTILĂ

Astăzi, 16 octombrie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, efectuează o percheziție domiciliare, în județul Cluj, într-o cauza penala privind săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă.

Din investigațiile efectuate a rezultat faptul că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, o persoană, de 30 de ani, ar fi produs, deținut și stocat, iar ulterior ar fi distribuit, prin intermediul unor sisteme informatice, imagini cu conținut sexual explicit în care apare o victimă minoră, de 17 ani.

Audierile se vor desfășura la sediul Direcției Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj.

Acțiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj-Napoca.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS